Oltenii au ratat transferul lui Mario Felgueiras, care a semnat pentru Anorthosis Famagusta, şi negociază aducerea portarului italian pe care l-au dorit şi în iarnă
Universitatea Craiova încearcă să-şi acopere posturile deficitare în vara aceasta, iar cel care a ridicat cele mai multe probleme în sezonul trecut este cel de portar. Devis Mangia a început campionatul cu Nicolae Calancea şi a terminat stagiunea trecută cu Miodrag Mitrovic, care a apărat şi în finala Cupei României, dar niciunul nu a dat satisfacţie, nu s-a ridicat la nivelul echipei. De asememea, tânărul Laurenţiu Popescu a primit două şanse şi s-a descurcat bine, însă antrenorul italian preferă un goalkeeper cu experienţă. Oltenii au încercat şi în iarnă să transfere un portar de valoare, dar nu au reuşit, picând pe rând variantele din Italia sau cea care îl viza pe portughezul Mario Felgueiras, fost la FC Braşov şi CFR Cluj. „SuperMario” a fost contactat şi zilele trecute de oficialii din Bănie, însă a ales să semneze pentru formaţia cipriotă Anorthosis Famagusta. Astfel, Universitatea s-a reorientat către piaţa italiană, unde Devis Mangia l-a contactat din nou pe Mirko Pigliacelli, cel care şi în iarna trecută fusese în vizorul Craiovei, dar refuzase să vină în România. După ce a retrogradat cu Pro Vercelli în Serie C1, terminând campionatul în Serie B pe locul 21, portarul de 25 de ani ar fi tentat de o mutare la câştigătoarea Cupei României, atras şi de ocazia de a evolua în Europa League. Şi alte echipe din Italia, precum Padova, Livorno şi Venezia, îl doresc pe Pigliacelii. „Stagiunea încheiată cu o retrogradare ar putea să-i schimbe planurile lui Mirko Pigliacelli. Portarul, care mai are contract încă patru ani cu Pro Vercelli, este dorit mult de Universitatea Craiova, club din prima ligă română, care-l are pe bancă pe Devis Mangia. Antrenorul vrea să-l aducă pe portarul născut în 1993 pentru a câştiga campionatul, după ce a obţinut Cupa României”, anunţă jurnalistul italian Gianluca Marzio. În iarnă, Pigliacelli a confirmat interesul Craiovei, declarând: „Au fost discuţii deschise şi concrete. Pentru aceasta îi mulţumesc domnului Mangia şi clubului că m-au dorit. Sunt fericit şi mândru de acest fapt. Dar am preferat să mă întorc acolo unde am mai fost şi să accept această provocare, fără a lua în seamă fascinaţia de a evolua în străinătate sau aspectele tehnice şi financiare. Sper ca domnul Mangia să continue să mă evalueze şi să îmi urmărească evoluţiile cu acelaşi interes”. Crescut la Roma, Pigliacelli a mai trecut pe la Parma, Sassuolo, Pescara, Reggina, Frosinone şi Trapani, fiind la un moment dat în lotul lărgit al naţionalei de tineret a Italiei, atât pe vremea în care Devis Mangia îi antrena pe „azzurrini”, dar şi în perioada actualului selecţioner, Luigi Di Biagio, „romanist”, la fel ca Pigliacelli. În stagiunea precedentă, Pigliacelli a apărat de 21 de ori poarta lui Pro Vercelli, formaţie care a încasat 70 de goluri în campionat.