Pornind de la simpla percepţie, până la decriptarea subtilităţilor alocuţiunilor preşedinţilor Dondald Trump şi Klaus Iohannis, pe peluză din Rose Garden, după rendez-vous-ul tete-a-tete din Biroul Oval, al Casei Albe – în preambul realizându-se şi o întâlnire a liderului de la Bucureşti cu şeful diplomaţiei americane, Rex Tillersson –, vizita din SUA a fost bine pregătită. Cu maximă minuţiozitate. Şi detaliul nu putea scăpa atenţiei. Oarecum surprinzător, deşi se afla la numai o zi, după audierea în Senat a fostului director al FBI, James Comey, fiind realmente „vânat” de ziariştii americani, Donald Trump a găsit resursele unei corecte evaluări a pro-americanismului Bucureştiului, etalând o curtoazie, care nu ne-a lăsat indiferenţi. Şi trebuie să recunoaştem asta. Parcă ne-a mângâiat pe creştetul capului, aşa cum o face un părinte cu copiii săi majori. La rândul său, Klaus Iohannis a vorbit liber, într-o engleză fluentă, extrem de relaxat, cu mesaje puternice pe securitate, NATO, colaborarea UE-SUA şi anticorupţie. Mulţumindu-i lui Donald Trump pentru „vremea superbă din Washington”, ne-a reamintit de vizita din noiembrie 2002, la Bucureşti, a preşedintelui George W. Bush, pomenită de acesta, într-o carte de memorii, cu apariţia curcubeului pe un cer înnourat, după o ploaie persistentă, făcându-l să exclame „Astăzi Dumnezeu ne-a zâmbit”. Nu ştim dacă a fost ziua astrală a lui Klaus Iohannis, dar i-a ieşit totul, stăpânindu-şi impecabil inerentele emoţii. Moment important şi pozitiv în relaţiile bilaterale româno-americane, care au tradiţie, ranforsate prin parteneriatul strategic, regăsit în formule strânse de colaborare pe teme de securitate, între cele două ţări, vizita se constituie într-un moment de referinţă. Fără a ne extazia, dar salutând ceea ce trebuie salutat, să mai aşteptăm două săptămâni când este programată o vizită a lui Klaus Iohannis la Berlin, când ne vom lămuri ce crede Angela Merkel despre vizita la Casa Albă. Contextul internaţional şi geopolitic este, aşa cum s-a spus, unul special. Recenta întâlnire a preşedintelui american, cu ceilalţi lideri, la summitul G7 de la Taormina (Sicilia) a lăsat urme. Fiindcă nu s-a prea înţeles cu ceilalţi… 6. Următoarea întâlnire G20 de la Hamburg. Dacă Donald Trump, în alocuţiunea sa, lecturată după foile avute în faţă, a spus ceea ce chiar doream să auzim, evitând cu tact orice reproş, fie el şi insignifiant, neezitând să elogieze România, a avut, în schimb, referiri nuanţate la criza diplomatică dintre Qatar şi ţările arabe, după ce în cursul zilei se întreţinuse telefonic cu omul forte de la Abu Dhabi, şeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, propunând ajutor diferitelor părţi, pentru reglarea diferendumului, inclusiv o întâlnire la Casa Albă, dacă este nevoie. Anterior, susţinuse izolarea Qatarului. Preşedintele american a dat un semnal, pe peluza din Rose Garden, destul de interesant. De ce? Qatarul a investit, prin fondul Qatar Investement Authority, 46 de miliarde de euro în Regatul Unit în ultimii ani, într-o reţea de magazine de lux (Sainsbury’s), deţine 17% din capitalul Volkswagen, iar în Franţa deţine hoteluri de cinci stele la Paris, Nisa şi nu numai. Este acţionar majoritar în grupul Accor Hotel, proprietarul a mii de metri pătraţi pe Champs Elysee, şi investiţiile nu se opresc aici. În orice caz, relaţia cu Parisul este una specială, nu doar pentru faptul că este proprietarul clubului de fotbal PSG şi al canalului de televiziune beIN Sports France, ci şi din alte raţiuni. Şi Donald Trump, dar şi Klaus Iohannis, au refuzat predicatele dure la adresa Rusiei, iar la sesiunea de întrebări, „meciul” preşedintelui american cu ziariştii din ţara sa, despre James Comey a lăsat impresia că fiecare are propriile griji. Că SUA rămân ataşate art. 5 din Tratatul NATO, care prevede că dacă o ţară aliată este ţinta unei agresiuni, toate celelalte ţări membre vor lupta alături de ea şi combaterea terorismului, deşi teme acroşate, nu au fost cele mai importante pe agenda discuţiilor, Donald Trump ne-a dat de înţeles că suntem importanţi şi prin ceea ce se întâmplă în Turcia. Ce vom face cu această investiţie de încredere, a celui mai puternic om al lumii, rămâne de văzut. Oricum, România trebuie să rămână apropiată de SUA şi Germania, două opţiuni strategice esenţiale ale ţării, cea pro-atlantistă (NATO şi SUA) şi cea pro-europeană, fiind inseparabile. Relecturate atent, discursurile celor doi preşedinţi reţin atenţia prin nuanţe interesante, buna calibrare a ideilor şi evitarea a tot ceea ce putea fi sensibil.
