Marea Britanie: Boris Johnson, criticat, detaliază planul de ieşire din izolare

0
558

Premierul britanic Boris Johnson a prelungit duminică seara, până la 1 iunie a.c., izolarea decretată la sfârşitul lunii martie. Confuză în privinţa reluării activităţilor productive strategia premierului britanic a suscitat multe atacuri din partea sindicatelor, dar şi a presei conservatoare. Liderul conservator s-a adresat deputaţilor după publicarea unui document de 50 de pagini privind ieşirea progresivă din izolare. Ca recomandări exprese figurează purtarea măştii în spaţii închise, în transportul în comun, dar şi în magazine. Reluarea cursurilor primare, redemararea sezonului sportiv cu porţile închise, dar şi alte prevederi, nu s-au dovedit deloc convingătoare, încât premierul scoţian, Nicola Sturgeon a făcut cunoscut că toate măsurile enunţate nu se aplică în regiunea sa.