COVID-19, în Dolj – încă cinci persoane infectate

0
351

Astăzi, situația epidemiologică în județul Dolj – informează Instituția Prefectului – se prezintă astfel: 342 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, 523 de persoane se află în carantină, 2.228 de persoane au ieșit din carantină, 13.800 au ieșit din izolare voluntară la domiciliu, 86 de persoane vindecate (față de 85, ieri), 150 persoane confirmate pozitiv (față de 145, ieri). Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu COVID-19.

Forţele de ordine au continuat desfăşurarea de activităţi în sistem integrat, în echipaje mixte alcătuite din poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari, scopul fiind impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgenţă. Ieri, autorităţile au verificat modul de respectare a măsurilor şi interdicţiilor impuse prin ordonanţele militare în cazul a peste 680 de persoane, fiind totodată controlate aproximativ 80 de societăţi comerciale. Pentru abaterile constatate cu privire la măsurile dispuse prin ordonanţele militare, dar şi pentru alte fapte comise în acest context, forţele de ordine au aplicat 36 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 32.000 de lei.