Întrevederea premierului Viorica Dăncilă cu Cardinalul Pietro Parolin, Secretar de Stat al Sanctității Sale Papa Francisc

0
384

În cadrul vizitei pe care o efectuează la Vatican și Sfântul Scaun, prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a întâlnit, la data de 11 mai 2018, cu Cardinalul Pietro Parolin, Secretar de Stat al Sanctității Sale Papa Francisc.

Cei doi interlocutori și-au exprimat satisfacția pentru excelentul nivel al relațiilor bilaterale dintre România și Sfântul Scaun, evidențiate atât la nivel politic, cât și în domeniul cultural și educațional.

A fost reiterată recunoaşterea de care se bucură în România Biserica Catolică ca partener pentru binele comun al întregii societăţi și contributor la patrimoniul spiritual, istoric și cultural românesc. În acest sens, s-au discutat și o serie de aspecte concrete, de interes pentru activitatea din România a Bisericii Catolice și Bisericii Greco-Catolice.

Premierul Viorica Dăncilă a exprimat aprecierea pentru susţinerea de către Biserica Catolică a comunităţilor româneşti din diaspora, inclusiv prin găzduirea multor comunități religioase românești, ortodoxe sau catolice, din Europa Occidentală.

De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă şi Cardinalul Pietro Parolin şi-au manifestat intenţia de a continua negocierile privind semnarea unui Acord privind colaborarea şi recunoaşterea reciprocă a diplomelor în domeniul învăţământului universitar.

Un loc important în cadrul discuțiilor a revenit agendei internaționale, unde au fost evidențiate similitudini de abordare pe dosarele de actualitate. Au fost abordate cu prioritate temele legate de viitorul Europei (inclusiv în contextul preluării de către România a Președinției Consiliului UE în 2019), problematica migranților și refugiaților, precum și situația Procesului de Pace din Orientul Mijlociu.