Mulţescu: „Cu FCSB jucăm pentru spiritul Craiovei”

0
338

Antrenorul Craiovei a declarat că omologul său de la FCSB le-a transmis oltenilor un mesaj că va pune un jucător să le rupă picioarele lui Ivan şi Băluţă

conferintaGigi Mulţescu a declarat că în meciul de sâmbătă, de pe Arena Naţională, cu FCSB, va alinia cea mai bună echipă din jucătorii aflaţi la dispoziţie, ţinând cont de „spiritul Craiovei” şi faptul că „FCSB este un adversar de tradiţie”. Mulţescu este însă îngrijorat de posibilele durităţi care ar putea apărea, invocând mesajele venite din partea antrenorului FCSB, care le-a transmis oltenilor că va pune un jucător să le rupă picioarele lui Ivan şi Băluţă.

„Suntem în faţa unor meciuri foarte grele, ultimele sunt cele mai grele. FCSB este un adversar de tradiţie al Craiovei. Ne ducem să jucăm cât putem de bine cu lotul pe care-l avem la dispoziţie şi să luăm punct sau puncte. Faţă de meciul cu Viitorul, revin după accidentări Băluţă, Briceag şi Kelic şi avem speranţe că vom alinia un prim 11 competitiv. Strategia o facem împreună cu patronatul şi ţinem cont de spiritul Craiovei. Sunt îngrijorat în privinţa durităţilor care ar putea exista, fiindcă gazdele îşi joacă şansele la titlu. Antrenorul lor a transmis un mesaj că va pune un jucător să le rupă picioarele lui Ivan şi Băluţă. Oricum, la ultimul meci aţi văzut ce lovitură a primit în cap Andrei Ivan de la Bălaşa sau la jocul anterior ce talpă a pus Ovidiu Popescu pe glezna lui Kelic. Sper să fie un arbitru cu sânge în instalaţie şi să nu tolereze intrările dure. Eu recunosc că nu mă pricep să antrenez agresivitatea, fiindcă fotbalul este un spectacol, de aceea am jucat ofensiv tot acest sezon. Le reamintesc celor de la FCSB că ne-au bătut de două ori cu greşeli mari de arbitraj.

Mulţescu: „Am folosit mulţi juniori şi când am bătut Viitorul”

Mulţescu a răspuns acuzelor venite din partea lui Gigi Becali, amintind că Universitatea a fost cea care le-a prilejuit celor de la FCSB trecerea pe primul loc prin victoria de la Ovidiu, iar în acel meci nu a jucat Ivan, în schimb fiind utilizaţi Markovic, de 16 ani, şi Screciu, de 17 ani.

„Cu Viitorul puteam să egalăm sau chiar să câştigăm, dar am avut probleme de lot. Pe Ivan l-am trimis la încălzire din prima repriză, fiindcă Popescu nu a dat randament, nu mi-a dat nimeni niciun telefon să-l introduc. S-a vorbit că nu a intrat Briceag în locul lui Bucurică, păi el nu era nici pe foaie, că avea temperatură, nu putea juca. FCSB îşi permit să cumpere jucători cu toptanul, noi nu putem asta, ne bazăm pe Academie. La Viitorul am câştigat cu Screciu, Manea şi Markovic şi fără Ivan şi atunci FCSB a trecut pe primul loc. Atunci, Hagi a venit şi m-a îmbrăţişat, nu a făcut scandalul pe care-l fac cei de la FCSB. Este noaptea minţii să mai discutăm despre asta”.

Mulţescu a vorbit şi despre returul semifinalei de Cupă cu FC Voluntari: „În meciul cu Voluntari este în joc un trofeu, dacă mai poate fi spus că suntem aproape de acest trofeu, după ce am pierdut primul meci. Va fi foarte greu să recuperăm, dar în tur veneam după meciul cu Dinamo şi multă motivaţie s-a consumat atunci, iar doi jucători au fost suspdendaţi. Va fi un meci greu, dar vrem să ne calificăm. Avem problema benzii stângi, unde absentează Briceag, Bancu şi Bucurică şi trebuie să improvizăm”.

Ivan: „Ne băteam la titlu dacă jucam pe Extensiv sau Ion Oblemenco”

ivanCăpitanul Craiovei, Andrei Ivan, spune că obiectivul este victoria atât împotriva FCSB, nu neapărat pentru a-i încurca pe rivali, ci pentru ca echipa să capete un moral bun în perspectiva partidei din Cupa României. „Cu FCSB va fi foarte greu, dar vrem să câştigăm, fiindcă ne trebuie un moral bun pentru meciul de Cupă. Nu vom răspunde la provocări, voi ne vedem de meciul nostru, nu am jucat dur niciodată. Sunt mândru că joc la Universitatea şi vreau să câştigăm fiecare joc, chiar dacă am jucat numai în deplasare. Dacă am fi jucat pe Extensiv sau pe Ion Oblemenco, ne bătam şi noi la titlu, nu doar îl arbitram”

Portarul Andrei Vlad a adăugat: „Sunt fericit că am debutat, dar cu  un meci nu se face primăvară şi trebuie să-mi fac treaba tot mai bine. M-am bucurat foarte mult când am fost anunţat că voi juca pentru Universitatea. Am făcut un meci bun, dar ştiu că trebuie să rămân modest, să muncesc în continuare pentru a reprezenta o soluţie. Mereu când joc urmăresc să îmi fac meseria cât mai bine, să nu primesc gol. Sunt pregătit să evoluez şi în următoarele partide, ar fi o provocare pentru mine, dar nu eu stabilesc acest lucru, ci staff-ul tehnic. Favorita mea la titlu este şi va rămâne Universitatea Craiova. Nu a fost să fie anul acesta, dar vom strânge rândurile şi ne vom mobiliza pentru anul următor să ne luptăm acolo sus. Acum consider că avem şanse reale să întoarcem rezultatul din tur cu FC Voluntari, să ne calificăm în finală şi să câştigăm Cupa României”.