Fundaţiei PACT a lansat 41 de proiecte proprii

0
375

Fundaţia PACT a împlinit anul acesta 10 ani de când susţine oamenii din satele şi oraşele mici, din sud, să accelereze schimbarea prin facilitare, consultanţă, instruire şi finanţare. Echipa fundaţiei PACT a lansat 41 de proiecte proprii derulate pe o perioadă de un an sau doi, în care s-au implicat 21.851 de persoane din comunităţi mici. A acordat finanţări pentru 156 de proiecte locale, cu suma totală de 2,298,979 RON. A petrecut pe teren 2.215 zile, iar grupurile de iniţiativă locală au mobilizat 3.190 de voluntari.

pactDin 2006 până în prezent, PACT a lucrat în 162 de comunităţi mici, cu oameni care s-au implicat voluntar pentru a mobiliza întreaga comunitate din care fac parte, pentru a forma organizaţii comunitare active pe termen lung, care să identifice nevoile lor comune şi să găsească soluţii pentru a le rezolva. “Apar tot mai multe iniţiative locale şi tot mai trainice. Sunt tot mai mulţi oameni, care iau exemplul de la alţii şi decid să facă lucruri ca să le fie şi lor, şi celor de lângă ei mai bine. Echipa fundaţiei PACT a lansat în aceşti 10 ani, 41 de proiecte proprii derulate pe o perioadă de un an sau doi, în care s-au implicat 21,851 de persoane din comunităţi mici. Am acordat finanţări pentru 156 de proiecte locale, cu suma totală de 2,298,979 RON. Am petrecut pe teren 2,215 zile, iar grupurile de iniţiativă locală au mobilizat 3,190 de voluntari”, declară Ruxandra Sasu, director executiv.

200 de donatori individuali şi companii

Fundaţia PACT lucrează în comunităţi mici din sud, dar în aceşti 10 ani a strâns şi în Bucureşti o comunitate formată din parteneri, colaboratori, voluntari cu expertiză, companii şi donatori individuali cu care avem o viziune comună pentru sudul ţării. În ultimii patru ani, am organizat 4 cercuri de donatori, în care 12 proiecte comunitare au fost susţinute cu suma totală de 62,296 RON. Comunitatea de donatori PACT este formată din 200 de donatori individuali şi companii şi se află în continuă creştere.  41 de proiecte proprii, printre care prima platformă online, Oamenii sudului  – www.oameniisudului.com, cu accent pe poveştile oamenilor din sud, dezvoltată împreună cu Decât o Revistă. „În cele câteva luni, cât am fost pe teren să-i cunoaştem pe Oamenii sudului şi să le scriem poveştile, am descoperit nu doar câţiva oameni ambiţioşi, care vor să schimbe lucrurile din jur, în ciuda greutăţilor locale, ci mici comunităţi de oameni puşi pe treabă. În Eşelniţa, Mehedinţi, un grup de profesoare ajută copiii cu mai puţine şanse să depăşească diferenţele la învăţătură. În Corbeni, Argeş, mame şi soţii îşi lasă gospodăriile deoparte câteva ore pe săptămână ca să înveţe tineretul să coasă şi să croşeteze. Sunt oameni care, dincolo de rutina şi problemele de acasă, şi-au dat seama că pot avea un rol activ în lumea din sat, dând din ceea ce ştiu să facă şi altora care nu sunt încă la fel de norocoşi sau curajoşi.” susţine Oana Sandu, reporter la Decât o Revistă.

Satul Ocolna numara 1500 de locuitori, toti de etnie rroma si se afla la 9 km de Comuna Amarasti si la 10 km de Dabuleni, in judetul Dolj. Desi nu detine nimeni pamant, singura sursa de venit cat de cat sigura pentru o parte din locuitori, pe langa ajutorul social, este cultivarea de pepeni pe teren luat in arenda. Iulie 2012. Nu are nimeni pamant in ocolna, (banca care ii ajuta cu bani s-a reprofilat si numai ofera microcredite) peste 60% din populatia din 1500 de locuitori (400 de familii) Romi Ursari 100% vorbitori de limba rromani, astfel copiii care ajung la gradinita se descurca un pic mai greu, pt ca atunci invata limba romana. Nici parintii nu vorbesc limba romana cand sunt mici

Două parteneriate strategice cu Vodafone şi cu OMV Petrom

În paralel cu intervenţiile de dezvoltare comunitară pe care le are Fundaţia în comunităţi, în ultimii doi ani a construit şi campanii de advocacy, iar la nivel naţional, împreună cu reţeaua RuralNet (www.ruralnet.ro), a fost demarată campania “Susţine accesul ONG-urilor la PNDR 2014-2020!”.De exemplu, în Corbeni, Argeş, peste 150 de copii erau nevoiţi să meargă 10 km până în oraş pentru că în comunitatea lor nu exista un loc de joacă şi nu erau în siguranţă pe stradă. Fundaţia a susţinut grupul de iniţiativă locală din Corbeni şi alte 4 grupuri locale să înveţe metode şi tehnici de advocacy pentru a convinge autorităţile locale să rezolve problemele cetăţenilor şi să mobilizeze întreaga comunitate pentru o cauză comună. Fundaţia PACT a încheiat două parteneriate strategice cu Fundaţia Vodafone România şi cu OMV Petrom. Alături de Fundaţia Vodafone România,  a finalizat runda de finanţare Implicat în comunitatea mea, prin care am susţinut 12 proiecte comunitare în domeniile educaţie, sănătate şi servicii sociale necesare categoriilor defavorizate, din 12 sate şi oraşe mici din judeţele Argeş, Brăila, Buzău, Dolj, Galaţi, Olt şi Mehedinţi. Proiectele au avut ca beneficiari 616 copii, 125 de tineri şi 146 de adulţi, iar cei 385 de voluntari au susţinut 19.800 de ore de voluntariat. Contribuţia locală pentru aceste proiecte s-a ridicat la 75.000 de lei.pact2

Instrumente şi metode adaptate specificului şi contextului local

19 localităţi din România primesc finanţări de până la 200.000 de euro de la OMV Petrom şi Fundaţia PACT prin programul „Idei din Ţara lui Andrei”. Competiţia „Idei din Ţara lui Andrei” a strâns 239 de aplicaţii pentru proiecte de dezvoltare comunitară, educaţie pentru angajabilitate, eco-eficienţă & eco-inovaţie. Cele mai bune 19 proiecte au fost alese de un juriu format din 20 de lideri de opinie şi reprezentanţi ai ONG-urilor, dar şi în urma votului public, proporţia fiind de 60% – 40%. În 2016, reprezentanţii Fundaţiei vor folosi instrumente şi metode adaptate specificului şi contextului local şi să mobilizăm resurse de la nivel naţional pentru a acţiona ca un accelerator de dezvoltare pentru comunităţile din sudul ţării. Vor fi sprijinite 12 cluburi de tineri, care vor propune proiecte pentru comunitate, noi afaceri sociale locale şi cinci proiecte comunitare din judeţele Brăila, Tulcea şi Constanţa.

 

Fundaţia PACT – Parteneriat pentru Acţiune Comunitară şi Transformare este activă în domeniul dezvoltării comunitare în 19 judeţe din sud-vestul, sudul şi sud-estul ţării. Pe bază de voluntariat, cetăţenii din aceste comunităţi formează organizaţii comunitare care identifică, mobilizează resurse şi acţionează local pentru a rezolva probleme cu care se confruntă.