Dacă 1 Mai s-a consumat sub semnul exclusiv al distracţiei golind de orice conţinut semnificaţia sa mai veche de sărbătoare a muncii (căci clasa muncitoare, câtă mai supravieţuieşte, dacă n-a ajuns în… Paradis, înfruntă fără prea mult eroism patimile purgatoriului neo-capitalist!), zilele de 8, 9 şi 10 mai şi-au arondat dimensiuni politice cu pretenţii „ideologice” neiertate de orgolii antagoniste. Ce-i drept, confuziile s-au estompat în zarva ceremoniilor de toate felurile, căci, dacă 8 Mai a devenit deja motiv de recuzare – din moment ce, la noi cel puţin, comuniştii de ieri s-au metamorfozat în capitaliştii de azi –, nici Ziua Independenţei nu mai are impedanţa populară şi naţională de altădată. Ambele pare să fi fost surclasate de 10 Mai, într-o dublă semnificaţie, a sărbătorii Regalităţii şi a Europei Unite.
Cât despre prima, reînviată în umbra figurii istorice şi carismatice a Majestăţii sale Regele Mihai, momentul festiv s-a consumat, inspirat şi cu un lăudabil gust al decenţei, într-un cadru aproape intim, diminuând ori chiar anulând ispitele politichiei. Meritul îmi pare a fi exclusiv al amfitrionilor, mai aproape, ca mai totdeauna, de cutumele unei normalităţi suferinde în restul societăţii româneşti actuale.
Greu de înţeles însă rămâne interesul scăzut pentru Ziua Europei, în contextul nu doar al dezbaterilor controversate prezente în spaţiul public al vechiului continent, ci şi al atâtor ambiguităţi ce continuă să taseze, deseori în termeni mai curând inadecvaţi unui stat membru cu drepturi egale consfinţite la nivel de tratate. Faptul că, pe deasupra oricăror altor resorturi discutate şi discutabile, 10 Mai pare a fi înlocuit ziua de 9 Mai pe care vechiul regim o transformase, în conivenţă cu „directive” ale întregului Est comunist, într-un fel de prilej de paradă asumat propagandistică şi pe care, iată, numai Rusia putiniană şi-o mai rezervă astăzi, nu justifică în niciun mod reducerea ei la nivelul unor formalităţi nu mai puţin recuzabile.
Cu atât mai mult cu cât ţările occidentale continuă, în tradiţia inaugurată la finele celui de-al Doilea Război, să acorde sărbătorii dimensiunea unei veritabile pietre de hotar în Istoria recentă a lor şi a Lumii întregi.
Printre altele, s-a ignorat în spaţiul românesc resorturile ce-au prezidat naşterea Europei Unite. Mai ales că s-au sărbătorit, în Vest, împlinirea a 65 de ani de la discursul, în fapt pronunţat la 9 Mai 1950, de către Robert Schuman, fost premier şi ministru de externe francez, discurs ce trece azi drept actul de naştere al viitoarei UE.
Liderii UE n-au uitat însă acest lucru şi, deloc întâmplător, unii dintre cei mai reprezentativi dintre ei şi-au dat întâlnire la Milano, în ambientul Expoziţiei Universale abia inaugurate. Însă ceea ce s-ar cuveni să ne intereseze încă şi mai mult sunt temele şi tonul (ambele de acută actualitate şi de neîndoielnică rezonanţă) pe care le-au abordat Martin Schulz, preşedintele PE, Sergio Mattarella, preşedintele Italiei, ca şi Federica Mogherini, Înaltul Comisar pentru Afaceri Externe şi de Securitate al UE.
Preşedintele Italiei a relevat principala prioritate a Europei Unite în perspectiva imediată, care este situarea muncii în centrul politicii comune şi reinvestirea tinereilor cu rolul de veritabili motoare ale unei societăţi clădite în spiritul justiţiei sociale, egalităţii şi al libertăţii, evocând în context chiar premisele istorice lansate de lideri de calibrul lui Robert Schuman, al lui Jean Monnet şi a atâtor alţii. Şi Martin Schulz a consonat, în discursul său, cu aceste cerinţe de maximă urgenţă, iar Mogherini n-a uitat să facă din nou un apel la cele mai înalte instanţe ale UE pentru identificarea unei politici mai realiste şi prompte faţă de criza imigranţilor din Sudul Italiei.
Desigur, date cu încărcătură istorică majoră, prilejuind însă aniversări în care distribuţia semnificaţiilor, considerată eronat ca lipsită de relevanţă, denunţă, încă o dată, agende diferite ale politicii, în diferenţele cărora însă se ascund, uneori, chei mai adecvate de înţelegere a contextului în care ne situăm, ca naţiune europeană.
