Pro-UE: O argumentaţie pedagogică!

 Construcţia Uniunii Europene, aşa cum se prezintă astăzi, a fost un proces lent, anevoios, cu destule cumpene, de acum cunoscute. Iar admiterea României în clubul select al ţărilor europene – aspiraţie istorică – ştim cum a decurs şi câtă satisfacţie ne-a produs momentul 1 ianuarie 2007, al acceptării într-un spaţiu al modernităţii, progresului ştiinţific, al liberalismului şi al speranţei. Un spaţiu al Europei multiculturale şi transfrontaliere. Un spaţiu al Europei sociale, solidare şi democratice. Un spaţiu al politicii europene de cooperare. O împlinire astrală îndelung aşteptată, ce nu poate fi uitată. Ce ni se cere acum este să participăm la votul din 25 mai, când îi desemnăm pe cei 32 de eurodeputaţi pe care îi vom trimite în Parlamentul European. De ce trebuie să participăm la vot? Pentru că avem statutul de cetăţeni europeni şi, în virtutea acestuia, avem nu doar anumite libertăţi, cu precădere, dar şi obligaţiile pe care le ştim. Ne lasă indiferenţi ceea ce am obţinut devenind cetăţeni europeni? Putem renunţa la paleta de avantaje economice greu comensurabile, poziţionându-ne în tabăra defetiştilor sau euroscepticilor? Sunt destule ţări din spaţiul UE cu partide eurosceptice ai căror tenori evocă controlul imigraţiei, considerată cauza şomajului şi insecurităţii, dar nu este cazul României. Noi suntem pentru o Europă a cetăţenilor. UE nu este o simplă idee, este o forţă şi un interlocutor internaţional. Noi românii ne regăsim utili în Uniunea Europeană şi, mai mult, ne găsim în tabăra partizanilor acestei construcţii şi putem demonstra asta la 25 mai a.c. prin participarea noastră la vot, pentru a da viitoarea arhitectură democratică a UE. În faţa sloganurilor retrograde, noi putem proba că suntem apărători ai democraţiei şi, mai mult, cu curaj şi demnitate, susţinem UE şi euro, iar imnurile noastre sunt „Deşteaptă-te române” şi „Odă bucuriei”. Să ne înţelegem. Rata de participare la votul din 25 mai poate acorda României şi bonusul de care are nevoie: credibilitatea. Noi am văzut în UE nu doar aerul stabil şi promiţător economic, nu doar un concept cultural menit să valorifice complementaritatea culturii şi civilizaţiei, să reunifice accepţiunea răsăriteană cu cea apuseană, noi am văzut polul speranţei, regăsirea convingerilor de care am fost despărţiţi la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Am acceptat, liber consimţit, spiritul comunitar ca precumpănitor duhurilor locale. Sigur că încă gâfâim după strictul necesar şi ni se cer mari rafinamente civice, sigur că încă nu găsim reţeta unei echivalenţe uneori imposibile, aceea dintre societatea săracă şi societatea civilă, dar, încet-încet, după integrare a urmat şi progresul. Şi acum puţină argumentaţie strict pedagogică. Nu contează ordinea enumerării. Avem semeni de-ai noştri care muncesc afară? Avem copii de-ai noştri care îşi desăvârşesc studiile în spaţiul UE? Avem proiecte cu finanţare europeană, multe materializate, altele în curs de finalizare? Avem vreo localitate, una singură, în care să nu se resimtă efectele integrării? Avem libertate de mişcare în ţările UE? Facem parte dintr-un ansamblu de peste 500 milioane locuitori, o federaţie a naţiunilor cu limbile lor, culturile şi modul lor de viaţă. Parlamentul European nu trebuie să fie un refugiu pentru aleşi inactivi, cumularzi de mandate, ci un loc al performanţei sociale. La 25 mai a.c. votăm pentru o Europă federală, solidară şi democratică, a păcii şi a concordiei. O Uniune Europeană a cetăţenilor, cu o politică uniformă în privinţa imigrării şi respectării drepturilor omului, fără nici un fel de discriminare. În care ne este locul.