Recensământ de probă, în cartierele Craioviţa Nouă, Valea Roşie şi Tabaci

0
453

Anterior Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor, programat pentru perioada 22-31 octombrie 2011, în prezent, se desfăşoară un recensământ de probă. Reprezentanţii Institutului de Statistică spun că, dată fiind importanţa asigurării reuşitei operaţiunii statistice din toamnă, se impun testarea la scară mică a activităţilor de organizare şi a metodologiei, precum şi experimentarea sistemului şi a normelor de codificare a materialului de recensământ cu ajutorul echipamentului electronic. Astfel că, în premieră, în intervalul 7-16 mai a.c., în toate judeţele au fost stabilite câte şase sectoare de recensământ: trei în fiecare municipiu reşedinţă de judeţ şi trei în mediul rural, pentru derularea recensământului de probă. În plus, recenzare se va face şi în căminele de bătrâni.

Acţiunea se desfăşoară exclusiv în localităţile cuprinse în eşantionul pilot – acestea au fost alese aleator, dar au trebuit să cuprindă şi populaţie de etnie romă – iar datele obţinute nu reprezintă o sursă de date referitoare la populaţie şi locuinţe.

Persoanele din mediul rural sunt mai cooperante

În Craiova, cele trei sectoare sunt cartierele Craioviţa Nouă, Valea Roşie şi Tabaci, iar în judeţ – Almăj (sat Almăj) şi Calopăr – satele Panaghia şi Sălcuţa. Potrivit directorului Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Dolj, Mariana Tănase (foto), media locuinţelor recenzate pe fiecare sector a fost de 10 şi, până ieri, recenzorii raportaseră 254 de locuinţe, dintre care 223 ocupate şi 31 neocupate. „Celor 223 de gospodării chestionate le-au corespus 777 de persoane, dintre care 122 au provenit din rândul persoanelor asistate social”, ne-a precizat Mariana Tănase. „În general, oamenii au fost receptivi şi cooperanţi, mai ales cei din mediul rural. Recenzorii nu au întâmpinat dificultăţi, în afară de unele cazuri în care cetăţenii s-au arătat reticenţi în a prezenta cartea de identitate. Documentul este important pentru înscrierea corectă a codului numeric personal şi trebuie precizat că toate informaţiile oferite beneficiază de protecţia confidenţialităţii, garantată prin lege. Nu vor fi folosite în nici un alt scop decât cel statistic”, explică directorul DJS Dolj. De altfel, toţi recenzorii trebuie să prezinte în momentul sosirii la domiciliile intervievaţilor, şi la recensământul de probă, ca şi la cel propriu-zis, documente de identificare.

“Pentru că fiecare contează”

Faţă de recensămintele anterioare, Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor 2011 – primul ce are loc după accederea României în Uniunea Europeană – oferă în planul UE datele şi informatiile necesare cunoaşterii potenţialului uman al întregii  comunităţii europene, cu informaţii relevante privind mişcarea migratorie a acesteia între diferitele ţări membre şi în afara Uniunii, cu un accent special asupra populaţiei apte de muncă. Sloganul sub care este organizat recensământul, “Pentru că fiecare contează” relevă tocmai ideea că fiecare persoană înregistrată şi fiecare informaţie obţinută cu prilejul recensământului contează în fundamentarea programelor şi proiectelor de dezvoltare, atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi în plan naţional şi local.

Ca o noutate, o parte dintre întrebările chestionarului nu au figurat în formularele ultimului recensământ, cel din 2002. Noile întrebări sunt cerute de către UE şi se referă la fenomenul migraţiei şi la persoanele cu dizabilităţi.

Vor fi înregistraţi toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară (indiferent dacă la momentul recensământului se află în ţară sau în străinătate) şi persoanele de cetăţenie străină sau fără cetăţenie, care au domiciliul (reşedinţa permanentă) în România sau o reşedinţă temporară (indiferent de motivul stabilirii: refugiaţi, solicitanţi de azil, solicitanţi de cetăţenie română, străini sosiţi pentru afaceri sau în interes personal).