CSJ Ştiinţa U Craiova, vicecampioană naţională la futsal U19

0
677

Altădată în elita ţării, prin echipe precum Energoconstrucţia ori Senic, Craiova nu mai contează în futsal de aproape un deceniu şi jumătate. Primii paşi către reînvierea tradiţiei fotbalului în sală în Bănie sunt făcuţi la nivel de juniori, prin echipa formată de Consiliul Judeţean Dolj în urmă cu trei ani. Actuala stagiune, care constituie un final de ciclu pentru componenţii de bază ai echipei, a şi fost încununată de succes, fiindcă trupa pregătită de Radu Vitan a devenit vicecampioană naţională la U19. Deşi activează în fotbalul obişnuit, tot în cadrul clubului CSJ Ştiinţa U Craiova, şi sunt mai puţin familiarizaţi cu fotbal pe parchet, antrenându-se extrem de rar în sală, iar în lot s-au regăsit inclusiv jucători de 14-15 ani, jucători oltenii au ajuns până în finala naţională, dovedind că talent fotbalistic încă întâlnim prin Bănie şi se poate manifesta în orice context, pe orice suprafaţă.

Fără să discutăm de cel mai înalt nivel, respectiv Liga Elitelor U19, echipa de futsal a CSJ Ştiinţa U Craiova a avut un parcurs mai mult decât remarcabil în Campionatul Naţional U19 organizat de FRF. Puştii din Bănie au depăşit faza regională şi au disputat Final Four-ul Campionatului Naţional U19, organizat chiar la Craiova, în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu”.  Deşi n-au avut parte de o afluenţă de public, în condiţiile în care elevii erau în vacanţă, iar orele de disputare le  erau accesibile, fazele finale ale Naţionalelor de futsal U19 au oferit din plin spectacol, izvorât  îndeosebi din entuziasmul şi orgoliile adolescenţilor din patru regiuni: Oltenia (CSJ Ştiinţa U Craiova), Muntenia (CS Luceafărul Buzău), Ardeal (CFF Clujana Cluj) şi Moldova (CN „Nicu Gane” Fălticeni).

Deschiderea au făcut-o gazdele, CSJ Ştiinţa U Craiova, în compania celor de la CN „Nicu Gane” Fălticeni, iar băieţii lui Radu Vitan s-au calificat în ultimul act, după ce s-au impus cu 8-4 (4-2). Cealaltă semifinală a fost la discreţia celor de la Clujana Cluj, care i-au învins cu 20-1 pe cei de la Luceafărul Buzău. Şi în finală aveau să se impună fără probleme ardelenii, scor 21-5, contra echipei din Bănie, care a pus probleme numai în prima repriză, încheiată cu scorul 9-5. În finala mică, mult mai echilibrată, s-a impus Fălticeniul cu 9-8 în faţa Buzăului. „Rotaţia” mult mai mare, experienţa mai vastă a clujenilor, care a contat în plan tactic, precum şi un plus la nivel fizic au fost decisive pentru stabilirea campioanei.

Echipele de pe podiumul naţional au avut onoarea de a fi premiate de gloria Craiovei Maxima şi fostul portar al naţionalei României, Silviu Lung.

Lotul de vicecampioni la futsal U19 al CSJ Ştiinţa U Craiova, antrenat de Radu Vitan: Andrei Tărăbuţă, Robert Nica (portari), Alex Oiţă, Alex Purcălea, Ionuţ Toma, Adrian Stoenică, Dragoş Deaconescu, Raul Piţurcă, Alin Brînzan, Silviu Călin, Alex Purice, Luca Penciu, Sebastian Miere, Fabian Mustafa, Andrei Gaulea, Raul Costea.