Ţigarete de contrabandă, ascunse între carne congelată, descoperite de poliţiştii de frontieră din Calafat

0
398

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, într-un autocamion condus de către un cetățean bulgar, 2.000 de pachete cu ţigarete, ascunse în compartimentul destinat transportului de marfă.

În data de 10.04.2021, în jurul orei 19.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat, pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean bulgar, în vârstă de 25 de ani, conducând un autocamion marca DAF, înmatriculat în Bulgaria. Conform documentelor de însoțire a mărfii, acesta transporta carne congelată, pe ruta Bulgaria – Marea Britanie.  În urma controlului efectuat asupra automarfarului, poliţiştii de frontieră au descoperit în compartimentul pentru marfă al autocamionului, 40.000 țigarete cu timbru fiscal bulgăresc. Întreaga cantitate de țigarete, în valoare de 40.000 lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege”, faptă prevăzută de articolul 452 alin. 1 litera h din Legea 227/2015.