Un nou spectacol online oferit de Biblioteca Județeană din Craiova

0
881

                Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” difuzează, în premieră pentru România, înregistrarea spectacolului „Văduva Veselă”, a cărui premieră a avut loc la Opera de Stat din Viena, în anul 1999. 

                 Spectacolul, interpretat în limba germană, a fost pus în scenă în regia lui Andrei Șerban, sub conducerea dirijorului John Elliott Gardener.

                 „Văduva veselă” este o operetă în trei acte, compusă de Franz Lehár, pe libretul de Victor Léon și Leo Stein.

                   Spectacolul va putea fi vizionat în premieră luni, 13 aprilie 2020, la ora 20.00, pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” și pe contul de Youtube – Biblioteca Aman, la acceași oră, precum și pe pagina de Facebook a Muzeului Cărții și Exilului Românesc, marți, 2 aprilie 2020, începând cu ora 11.00.

                 Vizionarea spectacolului „Văduva Veselă” le este oferită utilizatorilor Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” în cadrul activității „Să îl (re)descoperim și să îl (re)vedem pe Andrei Șerban”, una dintre numeroasele activități incluse în proiectul „Citim împreună. Rămânem împreună. Stăm acasă!”.