Regizorul Andrei Şerban, la Craiova: „Nu am un cult pentru arhive, meseria mea este de a trăi în prezent”

0
710

Regizor de teatru, operă și film de talie mondială, care și-a arătat măiestria pe mai toate marile scene, recompensat cu importante premii și distincții, totodată profesor cu o strălucită carieră la catedra de artă teatrală, Andrei Șerban s-a aflat, miercuri, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, unde a participat la ediția a II-a a Colocviului Internațional EXIPORA. Evenimentul se desfășoară în perioada 10-14 aprilie 2019 și abordează probleme legate de exilul și diaspora românești, prin prisma operei și activității unor mari personalități ale culturii române care au fost nevoite să trăiască și să creeze în afara granițelor țării.

Plecat din România la sfârșitul anilor ’60 și revenit la începutul anilor ’90, Andrei Șerban a ales viitorul Muzeu al Cărții și Exilului Românesc de la Craiova pentru a-și dona numeroasele mărturii ale celor două decenii din viață petrecute în exil în Statele Unite ale Americii – de la cărți, note personale în legătură cu diferite spectacole de teatru și operă ori caiete de regie la afișe, interviuri apărute în diverse publicații prestigioase, cronici și extrase din presa internațională, fotografii personale și profesionale, corespondență, DVD-uri, CD-uri ș.a. Colecția sa personală se alătură, astfel, celor ale acad. Dan Berindei, acad. Dinu C. Giurescu, acad. Basarab Nicolescu, Mircea Eliade, Vintilă Horia, Cicerone Poghirc, Leonid Mămăligă, Ileana Vulpescu ș.a., deja existente aici pentru a contura un proict unic în în țară și, probabil, în Europa. Câteva dintre documentele donate de regizor au fost reunite într-o expoziție deschisă, zilele acestea, în Sala „Acad. Dinu C. Giurescu” a bibliotecii.

Deosebita apreciere pentru gestul făcut l-a copleșit pe Andrei Șerban, însă regizorul s-a declarat mai degrabă un om al prezentului din teatru decât al trecutului din arhive. «În teatru, care este domeniul meu, avem de-a face tot timpul cu momentul prezent. Ce a fost ieri nu mai e, ce va fi mâine încă nu a fost. Doar ce e acum contează. Momentul teatrului este „acum” și tot ce se numeşte arhivă e deja trecut. (…) Pentru mine, tot ce contează este momentul de acum. Am un mare respect pentru faptul că aceste mărturii vor rămâne posterităţii. Știu că Basarab Nicolescu are un fel de cult pentru cuvântul arhivă, dar eu nu îl am. Meseria mea este aceea de a trăi în prezent şi doar în prezent. Doar acum, în acest moment”, a mărturisit domnia sa.

Colocviul Internațional EXIPORA, cu genericul „Exilul românesc, diaspora și cultura națională”, aduce în prim-planul discuțiilor și alte două personalități ale culturii exilului românesc: Gherasim Luca, poet și teoretician al suprarealismului, și Leonid Mămăligă, prozator, dramaturg și publicist – la Craiova aflându-se, cu acest prilej, ca invitate speciale, fiicele Christine Mamaliga și Valerie Mamaliga, și nepoata Lucille Fontaine. Potrivit managerului Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, Lucian Dindirică, evenimentul – a cărui primă ediție a avut loc în anul 2017, la Mediaș, la inițiativa soților Ligia și Attila Csiki – urmează să se desfășoare, anual, la Craiova, complinind proiectul Muzeului Cărții și Exilului Românesc.

Născut la 21 iunie 1943, la București, absolvent, în 1968, după șapte ani de studiu, al cursurilor de actorie și apoi de regie la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București, Andrei Șerban este considerat cel mai important regizor român din a doua jumătate a secolului al XX-lea. A pus în scenă spectacole în peste 40 de țări, iar în Statele Unite și-a arătat măiestria în mai toate teatrele mari. De la Meryl Streep la Placido Domingo, mari actori şi muzicieni i-au trecut prin spectacole. Viaţa sa remarcabilă a fost trăită, în principal, într-o pendulare între două lumi diferite – România şi America –, dar şi între genuri şi activităţi diferite realizate cu un extraordinar devotament – între teatru şi operă, între regie şi pedagogie.

A părăsit România în anul 1969, cu destinația finală Statele Unite ale Americii, la doar câțiva ani de la sosirea pe tărâmul tuturor posibilităților fiind apreciat de „New York Times” drept unul dintre cei mai buni regizori de teatru din America. Începând cu 1980 a montat spectacole de operă: după debutul de la Cardiff cu opera „Evgheni Oneghin” au urmat invitații pe cele mai importante scene ale lumii – Royal Opera Covent Garden, Metropolitan, San Francisco, Chicago, Los Angeles, Paris, Viena, Geneva, Zurich, Barcelona, Lisabona, Bologna sau celebra „La Fenice”. Între 1977-1978 a predat la Yale Drama School, iar în perioada 1980-1989 a susținut cursuri de regie și actorie la Advanced Theatre Training Institute (Harvard).

„Am dat aproape tot, am rămas cu… mai nimic la New York!”

A revenit în România după Revoluție, iar după experiența ca director al Teatrului Național București (1990-1993) s-a întors în Statele Unite ale Americii, unde, în 1992, a primit catedra de Artă Teatrală de la Columbia University. În deschiderea Colocviului Internațional EXIPORA de la Craiova, Andrei Șerban a povestit că, după 27 de ani, când s-a retras din activitate de la această prestigioasă instituție, chiar s-a întrebat ce va face cu întreaga sa arhivă de documente.

„Aveam două posibilităţi: una era să le donez Lincoln Central Library, iar alta să le donez Columbia University Libraries. Fiecare ar fi fost dornică să le primească. Însă a intervenit foarte rapid şi într-un mod destul de inteligent şi practic prietenul meu Basarab Nicolescu, care mi-a spus: donează-le Craiovei, pentru acest Muzeu al Cărții și Exilului Românesc. Este un loc minunat pentru a aduce în România toată arhiva pe care o ai şi pentru a servi scopului normal, ca în ţara în care te-ai născut să fie disponibil acest material. A fost uşor să mă convingă şi am renunţat la cele două propuneri. Lucian Dindirică a venit la New York şi în câteva zile de vară toridă, împreună cu soţia mea, am făcut nişte eforturi imense de a pune în vreo 15-18 cutii imense tot ce aveam şi de a le căra apoi cu toții, pe jos, de la Columbia University, pe Broadway, pentru a le pune în maşini. Am dat aproape tot, am rămas cu… mai nimic la New York! Doar cu câteva lucruri pe care nu o să le dau nimănui!”, a povestit Andrei Șerban.

Regizorul a primit o „Scrisoare de mulțumire” din partea bibliotecii

„Pentru excepționala contribuție la îmbogățirea patrimoniului Muzeului Cărții și Exilului Românesc, prin donarea remarcabilei sale colecții de fonduri documentare, bunuri culturale și obiecte personale ce se constituie în autentice și adogmatice mărturii ale vieții artistice din exil”, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, Lucian Dindirică, i-a oferit regizorului o „Scrisoare de mulțumire”. De asemenea, o „Scrisoare omagială” i-a fost înmânată, în același cadru, acad. Basarab Nicolescu, «pentru susținerea necondiționată a eforturilor de recuperare a valorilor exilului românesc, pentru generoasele donații ale domniei sale ce au dus la constituirea „Bibliotecii Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu” și a „Bibliotecii, colecției și arhivelor Basarab Nicolescu” – fresce documentare ale activității literare și științifice a iluștrilor scriitori români din afara granițelor, inedite și valoroase instrumente de cercetare academică – și pentru contribuţii deosebite la întregul demers de realizare a Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc de la Craiova».

Acad. Basarab Nicolescu: „Nu mă aşteptam la deschiderea extraordinară pe care a avut-o”

Gestul lui Andrei Șerban de a dona Craiovei arhiva personală a fost apreciat public și de acad. Basarab Nicolescu, care a vorbit despre receptivitatea pe care regizorul a avut-o la ideea domniei sale. „Andrei Şerban este nu este numai marele regizor de teatru din lumea contemporană, este şi un gânditor. În articolele şi interviurile sale, cu modestie, a clădit o viziune a teatrului. (…) Dar este şi o figură eminentă a exilului românesc. Şi trebuie să spun că nu mă aşteptam, sincer, să văd deschiderea extraordinară pe care Andrei şi soţia sa, Dana Dima, au avut-o la ideea pe care le-am lansat-o, de donaţie a arhivelor pentru Muzeul Cărții și Exilului Românesc din Craiova. Este extraordinar că putem avea arhivele Andrei Şerban aici. Acest gest e foarte important, pentru că mulţi nu înţeleg sensul acestui muzeu – o iniţiativă unică pe plan naţional, dar, după cunoştinţa mea, nu există un proiect echivalent nici în Europa. Îi sunt recunoscător pentru toate aceste lucruri!”, a spus acad. Basarab Nicolescu, care a apreciat, deopotrivă, Colocviul Internațional EXIPORA 2019 ca „sărbătoare a inteligenţei, a culturii, a creativităţii”.

***

„În situaţii din acestea în care primesc diplome sau premii, când sunt celebrat sau când aud că se spun cuvinte foarte mari despre mine, mă simt jenat. Pentru că nu prea mă ajută cuvintele frumoase şi bune, mă ajută mai mult… cronicile proaste!”, a mărturisit Andrei Șerban, revenind la teatru și la meseria „de a trăi în prezent și doar în prezent și susținând pentru publicul care a umplut Sala „Acad. Dinu C. Giurescu” a bibliotecii doljene o scurtă conferință pe tema legăturii dintre teatru și viață.

 

Andrei Șerban a mai vorbit la Craiova și despre revenirea în România după 20 de ani de exil, ca director al Teatrului Naţional Bucureşti, pe care a apreciat-o ca o „experienţă foarte puternică”. «Am schimbat, într-adevăr, o mentalitate extraordinar de învechită în spiritul Teatrului Național București, cea din comunism, realizând „Trilogia greacă” şi alte spectacole de marcă. Dar după trei ani mi-am dat seama că mai mult nu pot să fac şi că regimul care se instaurase în România nu îmi era deloc favorabil şi nu aveam nici un fel de ajutor din partea nimănui, a oficialităţilor. Și atunci m-am hotărât să plec în al doilea exil, înapoi în SUA, şi să preiau catedra de la Columbia University», a spus regizorul. „N-aş vrea niciodată să mai conduc un teatru, să mai fiu director. Pentru că ştiu că este mai mult un blestem decât un merit! E foarte greu şi e foarte frustrant. Mi-au ajuns trei ani de Naţional, mi-au ajuns pe vecie!”, a adăugat domnia sa.

Director al Teatrului Național din Craiova în perioada 1988-2000, Emil Boroghină a povestit, cu prilejul Colocviului Internațional EXIPORA, despre cum instituția a ratat, la începutul anilor ’90, întâlnirea cu arta lui Andrei Şerban. După mai multe discuții și tatonări, regizorul chiar a venit aici după Revoluţie şi a vizionat spectacolul lui Silviu Purcărete „Piticul din grădina de vară”, după piesa lui D.R. Popescu. «Urma să vină să monteze, optase pentru „Trilogia antică”. Spre neşansa noastră, a mers la Bucureşti şi s-a întâlnit cu Andrei Pleşu şi cu Ion Caramitru, care i-au propus şi l-au convins să ia direcţia Teatrului Național de-acolo. Probabil că aşa au vrut astrele… ca destinul nostru să fie altul, să nu fie legat de Andrei Şerban. Iar Andrei Şerban să îşi urmeze drumul lui extraordinar, iar noi să ne urmăm drumul nostru, împreună cu Silviu Purcărete», a spus Emil Boroghină.

 

***

Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”: «De la rolul lui Ion Nebunu până la ultima montare a lui Richard al III-lea, traiectoria lui Andrei Șerban este în egală măsură fermecătoare și inspiratoare. Punctat de spectacole și montări fabuloase, de experimente teatrale presărate cu tâlc și sens, de natură să suscite de-o manieră statornică, definitivă, admirația și simpatia mondiale, repertoriul lui Andrei Șerban îl recomandă în rândul celor mai valoroși regizori de teatru contemporan. Predispoziția pe care a manifestat-o încă din tinerețe pentru genuri și abordări variate, pentru montări proaspete și inovatoare, lecturile regizorale mereu actuale și curajul pe care doar un artist de mare rafinament îl poate exersa constant, neîntrerupt, sublimează profilul unui artist autentic. Publicul lui Andrei Șerban este alcătuit din spectatori angajați, participativi și subjugați de mirajul și forța care răzbat de pe scena teatrului direct pe scena vieții. Este acesta rodul talentului său, rezultat al atracției pe care doar un profesionist desăvârșit o poate exercita asupra iubitorilor de frumos. Recompensat cu numeroase premii și distincții naționale și internaționale, Andrei Șerban este și deținătorul Ordinului Steaua României în Grad de Mare Cruce din 2008. În orizontul celor peste șase decenii de activitate densă, registrul lui Andrei Șerban ni se prezintă nouă, celor care îi analizăm parcursul artistic, mereu actual și demn de apreciere și solicitudine».

***

Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj: «Este emoţionant să vorbeşti despre exilul românesc şi despre valorile pe care ni le-a dăruit, dar este şi mai emoţionant când se întâmplă chiar în prezenţa unora dintre cei mai străluciţi exponenţi ai săi. Ne onorează să avem astăzi alături de noi o personalitate emblematică pentru lumea teatrului şi a operei ca dl prof. Andrei Şerban. De asemenea, ne onorează şi ne bucură reîntâlnirea cu acad. Basarab Nicolescu, prin a cărui frumoasă iniţiativă şi de la a cărui inestimabilă donaţie către Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova s-a aprins scânteia unui proiect unic la nivel naţional, în care suntem implicaţi cu toată convingerea: demersul, pentru crearea Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc. Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit, prin alte acte de impresionantă generozitate, la zestrea acestei viitoare instituţii culturale».