Consultări la Cotroceni: Delegaţia PSD va cuprinde doi foşti deţinuţi politici!

0
405

Componenţa delegaţiei PSD, care va merge la Palatul Cotroceni pentru consultări cu preşedintele Klaus Iohannis, a fost anunţată astăzi la ora 9, după ce aseară Liviu Dragnea enunţase doar numele deputatului Eugen Nicolicea. ALDE după cum a menţionat preşedintele Călin Popescu Tăriceanu, a luat decizia de a nu participa, atâta vreme cât Augustin Lazăr conduce Parchetul General, deşi propunerea de revocare se află pe masa preşedintelui ţării. În ultimul moment, s-a anunţat că din delegaţia social-democraţilor vor face parte Marin Iancu, Ioan Muntean, doi foşti deţinuţi politici, cărora procurorul general Augustin Lazăr le-a refuzat în anii ’80 eliberarea de la penitenciarul Aiud. Preşedintele Klaus Iohannis a avut, ieri, consultări cu reprezentanţii PNL, USR, PMP, UDMR şi cu cei ai Grupului minorităţilor naţionale, declarând ulterior că toţi au îmbrăţişat ideea organizării unui referendum pentru Justiţie, care ar urma să aibă loc la aceeaşi dată cu alegerile europarlamentare.