Cei doi deținuți închiși în perioada comunistă în Penitenciarul Aiud și pe care PSD i-a trimis, alături de deputatul Eugen Nicolicea, la consultările cu Klaus Iohannis pe tema justiției, au spus, la finalul discuțiilor, că i-au cerut președintelui să semneze decretul de revocare din funcție a lui Augustin Lazăr. Ioan Muntean și Marin Iancu se declară victime ale procurorului general, susținând că acesta ar fi refuzat să îi elibereze condiționat din închisoarea de la Aiud.
“I-am cerut preşedintelui revocarea lui Lazăr. A spus că o să vadă”, a declarat Ioan Muntean, la finalul discuțiilor de la Cotroceni. Ioan Muntean, închis în Penitenciarul Aiud în regimul comunist, l-a acuzat recent pe actualul procuror general Augustin Lazăr că i-a amânat de două ori eliberarea condiţionată şi că l-a trimis la carceră timp de 10 zile pentru o poezie.
Și Marin Iancu, deținut în regimul comunist la Penitenciarul Aiud, l-a acuzat pe Augustin Lazăr că este lipsit de “cultul umanității”, după ce i-a respins în mod repetat cererile de eliberare. (Hotnews)