Academicianul Ioan Aurel Pop, rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, istoric consacrat, cu operă consistentă, este noul preşedinte al Academiei Române. Desemnat recent, în Adunarea Generală a înaltului for academic. Recomandat de o prestigioasă activitate didactică de cercetare şi publicistică, specialist în istorie medievală, pre-modernă şi istoria artei, fost director al Centrului Cultural Român din New York, apoi director al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistă din Veneţia, profesor invitat la universităţile din Pittsburg (SUA), Inalco (Paris), Veneţia, Trento, membru plin sau corespondent al unor foruri ştiinţifice europene, vorbitor a mai multor limbi de circulaţie internaţională, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, noul preşedinte al Academiei Române, este, într-o exprimare frustă, nu doar „tobă de carte”, dar mai ales o voce lucidă şi înţeleaptă în spaţiul public, seducător prin forţa suplă a exprimării, mai concis un „intelectual normal”. Capabil nu doar să vorbească pe un ton minor, în referiri la chestiuni de apartenenţă funciară a noastră, când afirmă cum a făcut-o recent într-un interviu intitulat „Dialog cu sufletul deschis” pentru site-ul ActiveNews, „vrând să fim politiceşte corecţi noi am uitat complet să ne prezentăm lumii ca români”, într-un context cum este cel actual. Când Marea Britanie ne anunţă că, după Brexit, revine la prerogative ale suveranităţii la care renunţase, când autorităţile de la Madrid reiterează imperativul conservării unităţii Spaniei, academicianul Ioan Aurel Pop ne sugerează o corectă înţelegere semantică a termenului de „naţionalism” atât de inadecvat lustruit de inşi care vor să se afle în treabă. Îşi argumentează deplin fiecare raţionament. Specialist, ca istoric, în actul Marii Uniri, dotat, cum spuneam, cu o logică teafără, posedă şi un discurs elevat, nuanţat de-a dreptul, remontant prin insuflarea dragostei de ţară şi faţă de identitatea de român. Pertinente de-a dreptul, cum este şi firesc, pentru un istoric de ţinută, sunt referirile sale la perioada comunistă. Ce va reuşi academicianul Ioan Aurel Pop, figură demnă şi descălecătoare, „să facă” de la înălţimea funcţiei de preşedinte al Academiei Române rămâne de văzut. În primele sale interviuri, după alegerea în înalta demnitate, îşi calibrează atent toate afirmaţiile, sugerându-ne totuşi, cu discreţie, că făuritorii României de astăzi, au avut la izvoare o educaţie patriotică croită pe măsura unor valori fundamentale – patriotism, ţară, familie, steag, onoare, demnitate – care par vetuste, dar reprezintă realităţi sine qua non pentru trăinicia unui stat european, membru al Uniunii Europene. „Lansat” de şcoala academică de la Cluj, Ioan Aurel Pop reprezintă, şi nu ne hazardăm, o alegere salutară, în fruntea Academiei Române.
