Noi avantaje pentru consumatori în UE

0
350

Pachetul de propuneri „Noi avantaje pentru consumatori”, prezentat de Comisia Europeană miercuri, 11 aprilie, este menit să garanteze faptul că toți consumatorii europeni beneficiază pe deplin de drepturile conferite de legislația Uniunii. Acestea vor permite unor entități calificate să introducă acțiuni de reprezentare în numele consumatorilor și vor conferi autorităților de protecție a consumatorilor din statele membre competențe consolidate pentru aplicarea de sancțiuni. Totodată, ele vor extinde protecția acordată consumatorilor în mediul on-line și vor clarifica faptul că legislația UE interzice practicile de comercializare a produselor cu dublu standard de calitate, care induc în eroare consumatorii.

Comisarul european Věra Jourová, responsabil pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, a declarat:„Într-o lume globalizată în care marile societăți comerciale au un avantaj imens în fața consumatorilor individuali, trebuie să echilibrăm balanța. Acțiunile de reprezentare, în accepțiunea europeană a conceptului, vor duce la mai multă echitate pentru consumatori, nu la mai multă muncă pentru cabinetele de avocatură. Totodată, sancțiunile mai severe legate de cifra de afaceri anuală a companiilor vor oferi în sfârșit autorităților de protecție a consumatorilor mijloace pentru a-i pedepsi aspru pe cei care trișează. A trișa nu poate fi rentabil.

Printre rezultatele așteptate se numără:

  • consolidarea drepturilor consumatorilor în mediul on-line, prin asigurarea unei transparențe mai mari în acest mediu, inclusiv în ce privește rezultatele căutărilor pe platformele online, dar și noi drepturi ale consumatorilor pentru serviciile digitale „gratuite”;
  • punerea la dispoziția consumatorilor a unor instrumente prin care să se asigure că le sunt respectate drepturile și să obțină despăgubiri, cum ar fi acțiunile de reprezentare și o mai bună protecție împotriva practicilor comerciale neloiale;
  • introducerea unor sancțiuni eficace pentru încălcările legislației UE privind protecția consumatorilor;
  • abordarea produselor de consum cu dublu standard de calitate, o primă măsură fiind actualizarea Directivei privind practicile comerciale neloiale;
  • condiții îmbunătățite pentru companii, prin eliminarea sarcinilor administrative inutile și mai multă flexibilitate în comunicarea comercianților cu consumatorii.

Etape următoare

Propunerile Comisiei vor fi discutate de Parlamentul European și de Consiliul UE.