Phenianul se joacă cu serviciile străine de informaţii efectuând deplasări de rachete

0
377

Coreea de Nord a deplasat rachete în mai multe rânduri, în ultimele zile, cu scopul de a complica sarcina serviciilor străine de informaţii, odată cu apropierea unui tir considerat probabil, scria ieri agenţia de presă sud-coreeană. Cele două rachete de tip Musudan, cu rază medie de acţiune, care nu au fost testate niciodată, au fost scoase din hangar şi duse pe coasta de est, după care au fost aduse înapoi, în timp ce alte cel puţin cinci vehicule prevăzute cu lansatoare mobile erau deplasate, în paralel. „Există semne care indică faptul că Nordul ar putea să lanseze rachetele de tip Musudan în orice moment, într-un viitor apropiat”, a declarat o sursă din cadrul serviciilor militare de informaţii sud-coreene. „Dar (Coreea de) Nord nu a încetat să îşi deplaseze rachetele”, a adăugat sursa citată. Coreea de Nord caută să îi „obosească” pe agenţii americani şi sud-coreeni însărcinaţi cu supravegherea rampelor, potrivit altei surse, în contextul în care Statele Unite şi Coreea de Sud şi-au ridicat miercuri, cu o treaptă, nivelul de vigilenţă. Rachetele de tip Musudan ar avea o rază de acţiune de cel mult 4.000 de kilometri, putând atinge Coreea de Sud şi Japonia, dar şi baze americane de pe Insula Guam, în Pacific. Potrivit presei japoneze, care citează un oficial de la Ministerul Apărării, una sau două rampe de lansare a unor rachete cu rază medie de acţiune de tip Musudan sunt orientate către cer, în Coreea de Nord, ceea ce ar putea să indice posibilitatea unui tir sau ar putea fi doar o cacealma. Posturi japoneze de televiziune au evocat observaţii prin satelit în acest sens. Contactat de AFP, Ministerul japonez al Apărării a refuzat să comenteze informaţia. Japonia, Statele Unite şi Coreea de Sud se aflau în continuare în alertă, ieri, în faţa ameninţării reprezentate, în opinia lor, de declaraţii incendiare ale regimului nord-coreean şi de acte de sfidare pe care acesta le-a multiplicat, în ultimele luni, la adresa comunităţii internaţionale. Un eventual tir de rachetă poate să aibă loc până la 15 aprilie – ziua ce marchează naşterea fondatorului Republicii Democratice Populare Coreea (numele oficial al Coreei de Nord) Kim Il-sung, decedat în 1994, sau pe 13 aprilie – când se marchează accesul lui Kim Jong-un la funcţia de prim preşedinte al Comisiei pentru Apărare Naţională, organul suprem de decizie al regimului. O posibilă lansare a unei rachete poate coincide, totodată, cu vizita la Seul, astăzi, a secretarului de stat american John Kerry şi a secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.