Nicolae Ciucă : “Investitorii demonstrează încredere în economia românească”

0
450

Premierul Nicolae Ciucă susține într-o postare pe Facebook că investiţiile nete, care anul trecut au fost de 150,1 miliarde lei, în creştere cu 8,5% faţă de anul precedent, demonstrează impactul pozitiv pe care l-au avut în economia reală măsurile pe care Guvernul le-a luat. Totodată, acesta subliniază că alte valori care arată succesul economiei româneşti în perioada acestei guvernări sunt: creşterea PIB de 4,8% în 2022, investiţiile străine directe de 11,3 miliarde euro, absorbţia fondurilor europene de 73% şi exporturile de 85 miliarde euro.  “Investitorii demonstrează încredere în economia românească: în 2022, investiţiile nete în economie au fost de 150,1 miliarde lei, în creştere cu 8,5% faţă de anul precedent, potrivit Institutului Naţional de Statistică….”, a mai spus prim-ministrul României.