Suspendarea fostului star al reprezentativei Angliei de fotbal, Gary Lineker, de către BBC, unde prezenta emisiunea „Match / of the day” fiindcă a denunţat pe Twitter un proiect de lege a imigraţiei ilegale, cu atac direct la ministrul britanic de Interne, Stella Braverman, a suscitat o aprinsă polemică. Fostul atacant (62 ani, 80 selecţii, 48 goluri),personalitate de referinţă, în lumea fotbalului britanic, dar şi european, a deranjat Downing Street, care a considerat inacceptabilă comparaţia cu Germania anilor 30. În discuţie: promovarea proiectului de lege, împotriva imigraţiei, care prevede că imigranţii sosiţi peste Canalul Mânecii pentru a cere azil să fie expulzaţi în câteva săptămâni. Ministerul de Interne,într-o înregistrare,Video,a explicat că anul trecut peste 45.000 de persoane care au intrat ilegal pe teritoriul ţării au necesitat cheltuieli de întreţinere în sumă de 7 milioane lire pe zi. Lineker a făcut cunoscut că va continua să se exprime pentru săracii care n-au nici o voce. Ian Wright şi Alan Shearer, consultanţi la emisiunea enunţată au făcut cunoscut că nu vor mai participa pe viitor din solidaritate cu Gary Lineker. Acesta prezenta din 1999 emisiunea Match of the day pe BBC. Şi era supranumit „mister Nice” pentru comportamentul ireproşabil în toată cariera sa, el devenind un prezentator star, exprimând fără reţinere poziţii critice inclusiv contra Brexit şi pro migranţi. Comunicatul BBC menţionează că recenta activitate a lui Gary Lineker pe reţelele de socializare „violează principiile noastre”. O petiţie de susţinere online a adunat peste 135.000 de semnatari. Potrivit The Daily Express, un grup de 36 de deputaţi conservatori britanici au scris directorului general al BBC, Tim Davie, pentru a-şi cere scuze „fără rezerve” lui Gary Lineker. 12 cluburi din Premier League au anunţat că nu vor mai răspunde la întrebările din media britanică. Premiul Nobel pentru literatură, scriitorul bricanic Kazuo Ishiguro şi-a exprimat susţinerea pentru Gary Lineker, iar asociaţii de apărare a drepturilor omului şi chiar ONU au acuzat Londra de încercări „de a pune capăt” dreptului de azil.
Acasă Actualitate Actualitate externă Anglia: Suspendarea lui Gary Lineker de BBC suscită polemică aprinsă