România și alte 9 state membre (Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Finlanda, Grecia, Letonia, Marea Britanie și Spania) au primit săptămâna trecută, un aviz motivat din partea Comisiei Europene referitor la netranspunerea în legislația lor națională a directivei privind calitatea benzinei și a motorinei. Aceasta prevede normele pentru calcularea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de carburanți și de alte forme de energie provenind din surse nebiologice.
Legislația UE urmărește să genereze raportarea cu suficientă acuratețe, astfel încât Comisia să poată evalua performanțele furnizorilor de carburanți în ceea ce privește respectarea obligațiilor care le revin în temeiul Directivei privind calitatea carburanților. Aceasta are ca scop realizarea unei reduceri cu cel puțin 6% a intensității emisiilor de gaze cu efect de seră generate de carburanți și de energia furnizată, până la sfârșitul anului 2020. Metoda de calcul are avantajul de a reduce sarcina administrativă atât pentru furnizori, cât și pentru statele membre.
Comisia Europeană urmărește acționarea în justiție a statelor membre
Statele membre trebuiau să transpună în legislațiile lor naționale normele UE privind calcularea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de carburanți până la 21 aprilie 2017. “Comisia a trimis deja statelor membre sus-menționate o scrisoare de punere în întârziere, în mai 2017. Dacă acestea nu iau măsuri în termen de două luni de la primirea avizului motivat, cazul poate fi trimis în fața Curții de Justiție a UE”, se precizează într-un comunicat de presă al Comisiei Europene, reprezentanţa din România. Prin pachetul său lunar de decizii, Comisia Europeană urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Acestea vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE și au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al companiilor.
***
Principalele decizii adoptate de Comisie în martie, grupate pe domenii de politică, includ 19 scrisori de punere în întârziere, 22 avize motivate și 4 trimiteri în fața Curții de Justiție a UE. Totodată, Comisia închide 161 de cazuri în care diferendele cu statele membre în cauză au fost soluționate fără a fi necesară continuarea procedurii de către Comisie.