Cerere mare pentru şcolile de elită

0
388

Până ieri, au fost înregisrate 4445 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare, fiind posibile şi suplimentări de locuri, acolo unde este cazul. „Avem, deja, semnale, că la Şcolile Gimnaziale „Traian”, „Gheorghe Ţiţeica”, „Mircea Eliade” şi Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” s-a depăşit numărul alocat, fiind posibile solicitări de suplimentare a claselor. Înainte de prima repartizare, care va avea loc până pe 16 martie, Consiliul de Administraţie al ISJ Dolj va analiza toate dosarele şi, dacă este cazul, va suplimenta locurile, în aşa fel încât să primeze interesul copilului. Cererile mai pot fi depuse până vineri, 13 martie, când trebuie trimis centralizatorul la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice”, a declarat prof. Nicuşor Cotescu, inspector şef adjunct al ISJ Dolj. Acesta a mai precizat că părinţii au cerut evaluarea psiho-somatică a 861 de copii, 27 fiind declaraţi „apţi” pentru clasa I, 792 pentru cea pregătitoare, iar restul pentru grupa „mare” de la „grădiniţă”. În altă ordine de idei, în mediul rural, vorbim de Dolj, sunt înregistrate 185 de clase cu 2773 de elevi, din învăţământul primar, care urmează cursurile învăţământului „simultan”, şi 33 de clase, cu 543 de elevi, de „gimnazial”, care participă la aceeaşi formă de învăţământ.