Studenţii basarabeni şi-au ales o nouă conducere

0
375

La finele săptămânii trecute, a avut loc Adunarea Generală a Federaţiei Asociaţiilor de Basarabeni din România, care s-a desfăşurat la Braşov.  În inima Transilvaniei şi-au dat întâlnire reprezentanţii asociaţiilor membre, tineri basarabeni aflaţi la studii din 14 centre universitare din ţară, inclusuv din Craiova. Pe ordinea de zi a Adunării au fost subiecte precum aderarea de noi membri, dezvoltarea de parteneriate strategice, cât şi alegerea noii conduceri.

La nivelul centrelor universitare din ţară există mai multe asociaţii care sprijină, apără şi promovează drepturile tinerior basarabeni din România. Acestea au în spate ani  buni de experiență, ani plini de activități frumoase desfășurate pentru integrarea și dezvoltarea elevilor și a studenților basarabeni. Astfel, la începutul lui 2012, 13 asociaţii de basarabeni din 13 centre universitare din țară au inițiat demersul organizării acestora într-o structură unitară, care a devenit, în prezent, Federaţia Asociaţiilor de Basarabeni din România. Aceasta a fost inființată cu scopul de a reprezenta interesele comune ale studenţilor şi elevilor de etnie română din Republica Moldova aflaţi la studii în România cu stimularea participării acestora la actul educaţional şi la viaţa socială, economică şi culturală. Acest obiectiv face parte din statutul federației care a fost conceput și semnat de către liderii celor 13 organizații fondatoare. Între timp s-a mai înscris în FAB şi a 14-a asociaţie, întărându-se astfel rolul Federaţiei.

Ion Cobîşenco, preşedinte FAB România

După prezentarea candidaţilor, noul Birou de Conducere FAB România are următoarea componență: preşedinte – Ion Cobîşenco (ASB Craiova); vicepreşedinţi : Constantin Cernega (ASEB Bucureşti) şi Petru Ciobanu (OSB Constanţa); secretar general:  Cristina Rusu (ATRAG Iaşi) şi nu în ultimul rând, consilier FAB – Maria Malanciuc (ASB Petroşani). Primul proiect pe care noua echipă îl va realiza este Festivalul Basarabia – la sfârşitul lunii martie, cu ocazia zilei de 27 martie – ZiuaUnirii din 1918. Acesta se va desfăşura în cele 14 centre universitare de care aparin asociaţiile de tineri membre FAB România şi va fi urmat de o serie de activităţi de stimulare a participării studenţilor şi elevilor din Republica Moldova aflaţi la studii în România la actul educaţional şi la viaţă socială, economică şi culturală. Sigla sub care îşi desfaşoară FAB activitatea ilustrează un cocostârc. “Noi ne-am gândit la cocostârcul din “Păsările tinereţii noastre” scrisă de iubitul poet naţional Ion Druţă. Pentru noi este un cocostârc, simbol al vieţii, prosperităţii şi longevităţii. Asta pentru că ne dorim un traseu cat mai lung şi de succes. Totodată, ne propunem să avem o prezenţă puternică în mediul online”, a spus Ion Cobîşenco, preşedintele ASB Craiova.

 

Ion Cobîşenco – preşedinte FAB România :

„FAB România reprezintă o entitate foarte importantă pentru toţi studenţii şi elevii basarabeni aflaţi la studii în România, fiind unica organizatie naționala de acest gen. Sper să avem o colaborare cât mai fructuasă și să contribuim cu toții la binele comun al comunității pe care o reprezentăm”