Germania: Şi tu Uli Hoeness?

1
311

Afacerea despre evaziune şi fraudă fiscală în care a fost „prins” preşedintele galonatului club german FC Bayern, unul dintre cei mai titraţi fotbalişti europeni, erou naţional, descumpăneşte pur şi simplu. Deschis luni, 10 martie a.c., la Munchen, procesul va dura patru zile. În prima zi, audierea a durat patru ore. În toată povestea, care reţine atenţia presei germane – detaliile sunt ţinute secret – delictul de fraudă nu este contestat, încât, prevalându-se de clauza autodenunţului, prevăzută de lege, Uli Hoeness a recunoscut, la începutul anului trecut, comportamentul delictual, încercarea „detentei” şi „driblingului” cu fiscul german pentru, iniţial, 3,5 milioane de euro, impozite neplătite la un depozit bancar în Elveţia. Apoi, prejudiciul s-a rotunjit la o sumă mult mai mare. După 18,5 milioane euro, sumă anunţată luni, preşedintele lui  Bayern Munchen trebuie să depună 27 milioane euro la fisc. Dacă procedura autodenunţului, îmbrăţişată de Uli Hoeness, garantează abandonarea urmăririi judiciare în schimbul plătirii arieratelor şi a unei amenzi, pentru netransmiterea unor informaţii de către avocaţii săi instanţei, rămâne la latitudinea judecătorului să constate circumstanţa atenuantă. Completul de judecată şi-a făcut resimţită fermitatea încă de luni. Şi presa germană menţionează că magistratul are reputaţia de necruţător. Alături de fratele său, Dieter, ex-atacantul Uli Honess face parte din acea generaţie de fotbalişti, aureolaţi de trofee europene şi mondiale, care l-a determinat pe englezul Gary Linecker să proclame: „Fotbalul este un joc simplu – 22 de oameni aleargă după un balon timp de 90 de minute şi, la sfârşit, câştigă ….Germania”. Ca manager al clubului bavarez, Uli Hoeness s-a dovedit „inegalabil”, construind „o fabrică de performanţe”, dovadă trofeele sezonului trecut – Cupa şi Campionatul Germaniei, Cupa Campionilor, Campionatul mondial al cluburilor. Cifra de afaceri gravitează undeva la 400 milioane de euro, iar valoarea clublui este estimată la 1,3 miliarde de euro. Cu un curriculum excepţional, lipit unui discurs îngrijit, cu formulări vioaie, Uli Hoeness era în ţara sa un reper moral, invitat de toată media pentru dezbateri pe subiecte dintre cele mai diverse. Pe terenul rigorii fiscale, pentru „Bild Zeitung”, mărturisea: „Ştiu că sunt detestat, dar eu plătesc tarif pentru impozitele mele”. Acum se află în inima celui mai teribil scandal din istoria sportului german. Consternarea este deplină. Şi prăbuşirea sa, de pe soclu, provoacă turbulenţe inclusiv la nivelul conservatorilor CDU-CSU, de care era apropiat. Considerat un Dumnezeu al Bavariei, pentru ceea ce realizează FC Bayern, cel mai prosper şi mai titrat club de fotbal german, Uli Hoeness (61 de ani) era un apropiat al ministrului – preşedinte bavarez, liderul CSU, Horst Seehofer. Dar, inclusiv Angela Merkel îl consulta, potrivit presei germane, sistematic, pe chestiuni de rigoare financiară, pe cel care fusese timp de 30 de ani manager general, înainte de a deveni preşedintele consiliului de administraţie al FC Bayern Munchen. Adevăratul patron. Remarcat pentru declaraţiile intempestive în faţa camerelor de televiziune. Dar, ironia soartei, într-una din declaraţiile şocante, el a demontat pe un platou de televiziune un proiect al stângii radicale privind impozitarea marilor venituri. Acum justiţia germană se pronunţă asupra propriei evaziuni fiscale. Mai exact, decide „demitizarea” lui Uli Hoeness, atacant la Bayern Munchen (1970-1979) şi Mannschaft (1972-1976). Şi chiar o amendă penală este suficientă pentru a pierde conducerea clubului, unde a făcut carieră ca jucător şi preşedinte. Că, în subsidiar, conflictul care opune de mai mulţi ani Germania şi Elveţia pentru „depunerile” bancare ale clientelei germane este resuscitat, are mai mică importanţă. Căderea unei statui morale a fotbalului german este însă dureroasă. Singurii care, probabil, salută „nenorocirea” sunt adversarii de la Borussia Dortmund, cărora le-a fost extrasă „pepita” Mario Gotze, urmând, din vară, şi Robert Lewandowski, din vară, după încheierea contractului. De pledoariile morale ale lui Hoeness, unele de-a dreptul cinice, s-a ales praful.

1 COMENTARIU

Comments are closed.