Prof. univ. dr. Bianca Predescu: „Muncim mult şi avem dreptul la câteva clipe de răgaz”

1
956

După o absenţă îndelungată din viaţa publică a Cetăţii Banilor, femeile care profesează în avocatură strâng rândurile şi vor să-şi facă auzite nu doar inteligenţa, perspicacitatea şi raţionamentele sclipitoare care rămân închise între pereţii sălilor de judecată, ci şi sensibilitatea feminităţii lor copleştitoare. Prima ediție a Simpozionului anual al femeilor avocat din Craiova a fost o manifestare de înaltă ținută, care se dorește să fie continuată și în anii viitori pentru a deveni o tradiție.

Însufleţită de un puternic spirit al elitei feministe care domina începutul secolului XX, prof. univ. dr. Bianca Predescu, ea însăşi provenind dintr-o familie cu tradiţie în avocatură, şi-a petrecut câteva zile în arhivele Baroului Dolj, numai pentru a studia biografii, pentru a pune cap la cap informaţii, pentru a reface destine. Profesorul universitar s-a pregătit temeinic, intuind că, din organizarea unui astfel de eveniment se poate naşte o mişcare feministă vie care să aibă continuitate în timp. Eforturile, dublate de un entuziasm sincer, i-au fost răsplătite, prima ediţie a „Simpozionului anual al femeilor avocat”, desfăşurat, sâmbătă, la Casa Universitarilor, fiind o întâlnire plăcută în care femeile-avocat au avut ocazia să se redescopere. Renunţând la roba de avocat, doamnele s-au aflat în centrul atenţiei, fiind admirate, încurajate, lăudate şi, de ce nu, puţin criticate. „Este o onoare să putem organiza acest eveniment de suflet. În urmă cu o lună, o lună şi jumătate, Baroul Dolj a hotărât organizarea unui simpozion dedicat femeii avocat. Este prima ediţie, dar sperăm să ne întâlnim în fiecare an pentru că, în avocatură, profesează foarte multe femei. Muncim mult şi avem dreptul la câteva clipe de răgaz, să ne întâlnim şi să ne facem cunoscute talentele noastre. Unele dintre femeile avocat au voce minunată, altele scriu versuri şi proză, altele cântă la un instrument, altele pictează. În acest mod continuăm o tradiţie începută în urmă cu mai bine de un secol”, a spus, cu însufleţire, profesorul universitar Bianca Predescu.

Eleganţă şi seriozitate

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa multor doamne din justiţia craioveană, avocate şi judecătoare. Apreciate pentru pledoariile ca la carte, pentru harul oratoric, pentru argumentele cu care vin adesea la bară, de această dată fiecare a venit cu farmecul personalităţii sale. „Îmi amintesc de anii tinereţii, ai studenţiei noastre, împreună cu Bianca (n.r. – Bianca Predescu) şi cu Mihaela (n.r. – Mihaela Cotora). Ne-am chinuit la seminarii, ne-am mai îndrăgostit de câte un profesor, cântam la pian în Amfitreatrul A3. Anii aceia frumoşi au trecut şi iată-ne aici, pe baricade, numai că una pe o parte, şi mă refer la judecătorul Mihaela Cotora, şi noi pe cealaltă parte, a avocaturii”, a spus, cu emoţie, avocatul Dana Babov. Preşedintele Curţii de Apel Craiova, Mihaela Cotora a mărturisit că, în fond, ea este o persoană emotivă, motiv pentru care se pregăteşte întotdeauna temeinic. A venit la întâlnirea cu colegele avocate pentru a le spune că le apreciază seriozitatea, dar şi eleganţa: „Este o onoare, sunt măgulită că mă aflu aici. Nu poţi să ajungi judecător dacă nu ştii să îi aperi pe cei din jurul tău. De aceea am o mare admiraţie pentru doamnele avocat, de o eleganţă şi o seriozitate rar întâlnite. Este o mândrie să le ascult pledând o cauză de Drept şi le mulţumesc pentru ce am învăţat de la ele: dacă nu eşti serios şi modest nu poţi să faci nimic”.

Intuiţie şi sensibilitate

Monica Livescu, decanul Baroului Vâlcea, le-a spus doamnelor avocat că trebuie să aibă perseverenţa şi îndrăzneala pe care a avut-o prima femeie din România, care a încercat să-şi împlinească visul de a intra în avocatură. „Istoria noastră ascunde femei de excepţie care poate ar merita să fie puse în altă lumină. Elena Popovici a încercat, în anul 1902, să profeseze ca avocat în România. A făcut o cerere în acest sens, dar i-a fost respinsă, pe motiv că femeile nu se bucură de „plenitudinea drepturilor civile” după legile acelor vremuri. Această îndrăzneală să o avem şi noi. Să îndrăznim să invocăm excepţii de neconstituţionalitate”. Preşedintele Tribunalul Dolj, Carmen Preoteasa, le-a lăudat femeilor avocat tocmai sensibilitatea şi intuiţia, atuuri care erau blamate la începuturile carierei lor: „Meseria de avocatură o consider o artă, iar femeile o fac foarte bine pentru că împletesc argumentele cu sensibilitatea şi intuiţia lor native. Fără a desconsidera rolul bărbaţilor, consider că este nevoie de femei în justiţie pentru că demonstrează că sunt buni profesionişti”. Nicoleta Miulescu, secretarul municipiului Craiova, a mărturisit că profesia de avocat este atrăgătoare prin faptul că ascunde şi o altă mare calitate: libertatea. „Respect foarte mult profesia de avocat. Eu provin dintr-o familie de militari, cu multă ordine şi rigoare. Şi am spus că vreau să fiu avocat pentru că mi se părea mie că e singura meserie mai liberală. Prin retorica sa nu se poate să nu treacă neascultată. Nu a fost aşa, am ajuns în administraţie printr-un concurs de împrejurări, dar şi aici, în Primărie, încerc să mă impun, păstrând ceva din această frumoasă profesie”.

Echilibru şi activitate

Trăind şi format fiind în spiritul vechii şcoli de avocatură românească, a cărei valoare este atât de recunoscută, Ion Predescu, acum judecător la Curtea Constituţională a României, le-a spus doamnelor avocat că nu trebuie să piardă din vedere echilibrul. „Orice aţi zice dumneavoastră, eu vă amintesc de ce nu are vulpea coadă. Viclenia este o caracteristică predominant feminină. Şi asta nu o spun eu, o spune psihologia, unde eu am dat patru examene când eram la Facultatea de Filozofie. Nu au forţa fizică, dar, în schimb, au alte forţe. În viaţa profesională, să te ferească Dumnezeu de concurenţa femeii că nu ai nici o şansă. Gândiţi-vă, totuşi, că un echilibru trebuie să existe. Acest echilibru trebuie să aibă baze susţinătoare solide, nu să se fundamenteze pe dominaţii, pe închipuiri”. Judecătorul Ion Predescu le-a îndemnat, totuşi, să fie mai active, încurajându-le să-şi exprime personalitatea. „Baroul de avocaţi nu e atât de activ în viaţa socială cum erau cele dinainte. Barourile trecute au fost chiar mai active decât le permiteau legile şi mejntalităţile. Colegiul Avocaţilor se întâlnea foarte des în amfiteatrul de la Liceul Elena Cuza, unde se ţineau comunicări ştiinţifice, audiţii muzicale. Teatrul şi Filarmonica din Timişoara erau printre invitaţii de atunci. Organizau campionate naţionale la şah şi la volei. De aceea, cred că e bine să fiţi mai active. Pregătirea şi forţele pe care le aveţi trebuie să se vreflecte mai mult în viaţa publică a oraşului şi vă asigur că aprecierea va fi cu totul alta”.

Ana Pătruţescu, simplitate şi modestie

La 23 decembrie 1920, Baroul Dolj a admis prima cerere a unei femei avocat, Matilda Duţulescu, care a fost a doua femeie avocat din ţară, după Ella Negruzzi. Între 1922 şi 1927, alte trei doamne devin avocate. În 1931, profesau, deja, la Craiova, 15 femei. În 1945, apar şi trei avocaţi stagiari, Marcela Miulescu, Rodica Ghivulescu, Elena Ştefănescu. În 1945, se remarcă în avocatură Ana Pătruţescu.  „Era de o simplitate şi de o modestie adevărată. Avea multă energie, era o luptătoare şi, de aceea, era un adversar foarte dificil la bară. Punea probleme tot timpul şi purta un spirit al unui avocat adevărat”, a prezentat-o Sorin Ionescu, prodecan al Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu” din Craiova, care a înmânat fiicei acesteia, profesoarei Anda Pătruţescu, o diplomă în semn de recunoaştere a valorii profesionale a mamei sale. „Mă simt emoţionată pentru că nu aţi uitat-o pe mama mea deşi au trecut mai bine de 20 de ani de când a ieşit la pensie. A rămas în urmă ştafeta care continuă această meserie, una foarte grea”, a spus Anda Pătruţescu. Doamnele avocaturii craiovene din zilele noastre sunt urmaşe demne ale acestor mari spirite care s-au duelat, în urmă cu mulţi ani, în sălile de judecată, iar ceea ce le apropie sunt personalităţile lor copleştitoare. Şi amintim numai vocea profundă a avocatei Elena Pădeanu sau sensibilitatea ascunsă în versurile avocatei Flori Dobre, talente nebănuite care stau ascunse sub roba avocăţească.

1 COMENTARIU

  1. http://www.ziare.com/craiova/accident/primarul-din-dobrotesti-de-la-dosare-penale-la-accidente-rutiere-875421

    alt exemplu : http://www.ziare.com/constantin-nicolescu/craiova/dobrotesti-primarul-horia-silviu-rosu-este-cercetat-intr-un-alt-dosar-penal-859590
    PRIMARUL PENAL ROSU SILVIU DOBROTESTI CU BERCEA MONDIALUL SI BERCEANU COMPLICI on 13 martie 2012 at 0:33

    atentie, atentie, ATENTIE : Dupa ce a furat miliardede lei cu lucrari de astfaltari fictive, unde a platit 3000 lei pentru cateva masini de pietris furnizate de amici si contrafacand acte contabile de un miliard si jumatate lei cheltuieli cu astfaltarea, dupa ce a santajat si mituit oameni primarul Comunei Dobrotesti, Rosu Silviu a inceput deja sa plateasca oamenii din comuna sub pretextul unor materiale de campanie electorala ii intalneste si ii plateste. Recent a inceput sa “cumpere” locuitori din afara comunei si cu ajutorul primarului Spiridon din Daneti impreuna cu sotia lui Rosu Silviu, efectueaza mutatii de adrese pe buletine pentru a-si aduce alegatori din afara comunei, votanti care in fapt nu au locuit si nu locuiesc in comuna dar primesc sume de bani ca sa afirme acest lucru. cine va raspunde pentru PROTECTIA SI SUSTINEREA ACORDATA DE CONDUCATORII INSTITUTIILOR STATULUI, CE SUNT OBLIGATE SA CONTROLEZE SI SA APLICE LEGEA , PROTEJAND RESPECTAREA ACESTEIA SI APARAREA INTERESULUI PUBLIC SI AL CETATENILOR, acest infractor care si-a mutat fata din prefectura dolj la CURTEA DE CONTURI- CAMERA DE CONTURI DOLJ ? AGENTIA NATIONALA DE INTEGRITATE NU VERIFICA AVERILE FABULOASE, ILICITE PE CARE LE-A DOBANDIT FRAUDULOS ACEST PRIMAR. DIN SALARIUL MODEST LE-A FACUT CELOR DOUA FETE (CELEBRE…) FARMACII PARTICULARE , LIMUZINE SI SERVICII DE LA PREFECTURA DOLJ PANA LA ANGAJAREA LA CURTEA DE CONTURI- CAMERA DE CONTURI DOLJ? POI DACA PRIMARUL INFRACTOR ARE PILE SI I-A MANJIT PE BOSII DE LA CURTEA DE CONTURI – CAMERA DE CONTURI DOLJ si a apelat si la complicii si sustinatorii sai politici precum si din justitie Politie , Finantele Publice- Eugen Calinoiu , ASTFEL INCAT SI-A ANGAJAT ODRASLELE ACOLO INSEAMNA CA ACEASTA CURTE DE CONTURI E EFECTUAT UN CONTROL SUPERFICIAL SI CA ESTE COMPLICE !!!! CINEVA O SA RASPUNDA PENTRU TOATE ACESTE ABUZURI ALE PRIMARULUI SI ALE FAMILIEI CARE A FURAT CU EL! CAPUL CUI VA CADEA PRIMUL? POATE AL CUIVA DIN POLITIE SAU DIN PROCURATURA? POATE AL CUIVA DE LA VARFUL PREFECTURII SAU DE LA AGENTIA NATIONALA A FUNCTIONARILOR PUBLICI ??? A.N.I. SAU CURTEA DE CONTURI- CAMERA DE CONTURI DOLJ ? JURNALISTII ISI FAC TREABA… DAR NU ESTE SUFICIENT !!! SESIZARILE AU CURS GIRLA IAR AUTOSESIZAREA(DIN OFICIU) NU TREBUIA EXCLUSA !!! INTOTDEAUNA CINEVA IMPORTANT COMPLICI DIRECTI SAU COMPLICI MORALI PRIN INACTIUNEA/ PASIVITATEA SA, VA PLATI PENTRU ACESTI PRIMARI INFRACTORI !!!!

Comments are closed.