“Concurs” de şofat fără permis auto, pe drumurile publice din judeţ

0
348

Cu sau fără permis, câţiva doljeni mai mult sau mai puţin treji, dar, cu siguranţă, cu toţii inconştienţi, s-au urcat la volan şi au pornit pe drumurile publice în acest sfârşit de săptămână. În “competiţia” infracţiunilor s-au “înscris” atât adulţii, cât şi minorii, cel mai tânăr dintre ei având numai 15 ani. Poliţiştii doljeni i-au “premiat” pe toţi, pe numele acestora fiind întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale.

Poliţiştii doljeni au constatat la sfârşitul săptămânii zile opt abateri de la legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice, cinci dintre acestea numai pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Pe lângă asta, alte două infracţiuni de natură penală, pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, iar o alta pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice.

Astfel, pe 9 martie a.c., în localitatea Dobroteşti, lucrătorii din cadrul Secţiei 11 Poliţie Rurală Daneţi, l-au identificat pe Ettore T., de 35 de ani, cetăţean italian, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spitalul Dăbuleni unde a refuzat să-i fie recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În aceeaşi zi, de data aceasta în comuna Mârşani, lucrătorii Secţiei 12 Poliţie Rurală Daneţi l-au depistat în trafic pe Jane L., de 44 de ani, din comuna Apele Vii, în timp ce conducea o autoutilitară, fără a poseda permis de conducere auto pentru nici o categorie de autovehicule. Şirul abaterilor a continuat şi vineri seara, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Pieleşti, în timp ce executau serviciul de patrulare pe DN 65 C, în comuna Mischii, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, însă conducătorul acestuia nu a oprit. După o urmărire care s-a finalizat la intrarea în Craiova, la volan a fost identificat un tânăr de 19 ani, care nu poseda permis de conducere valabil pentru nici o categorie. Poliţiştii au constatat că în autoturism se afla un alt tânăr de 19 ani, proprietarul autoturismului, care i-a încredinţat spre conducere autoturismul, deşi cunoştea faptul că prietenul său nu deţinea permis de conducere.

Cel mai tânăr “concurent” are 15 ani

Continuând “maratonul” infracţiunilor pe aceeaşi linie, în noaptea de vineri spre sâmbătă, lucrătorii Secţiei 3 Poliţie Craiova au observat, pe Strada Caracal, un autoturism ce se deplasa sinuos pe partea carosabilă. Cum coducătorul autovehiculului mirosea puternic a alcool este lesne de înţeles de ce maşina se unduia pe stradă. Testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a scos la iveală 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat de şofer.

Sâmbătă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraş Filiaşi şi jandarmi din cadrul IJJ Dolj l-au depistat pe Alin N., în vârstă de 25 de ani, din comuna Dăneşti, judeţul Gorj, în timp ce conducea un autoturism având perioada de valabilitate a autorizaţiei de circulaţie expirată, autoturismul fiind neînmatriculat în circulaţie. Tot sâmbătă, la prânz, în comuna Ciupercenii Noi, lucrătorii Secţiei 10 Poliţie Rurală Poiana Mare l-au depistat în trafic pe G.I, de 15 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Evident, nici nu ar fi avut cum să posede. Şi tot sâmbătă, lucrătorii Poliţiei Băileşti l-au depistat pe Cristian G.,  de 19 ani, din comuna Cioroiaşi, în timp ce conducea un  autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, la fel ca şi Iulian F., prins de  poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Craiova în timp ce conducea pe Strada Brestei.