Ion Prioteasa, invitatul lui Mircea Geoană, la sediul NATO

0
1757

Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj participă zilele acestea  la Adunarea Generală a Comitetului European al Regiunilor, care se desfăşoară la Bruxelles.  Fondată în 1985, Adunarea Regiunilor Europene este un forum pentru cooperare interregională și o rețea de influență politică a regiunilor în cadrul instituțiilor europene și a Consiliului Europei. Politicile AER sunt conduse de un președinte și un consiliu compus din președinții regionali și politicieni. Aceste politici sunt dezvoltate prin intermediul a trei comisii tematice prezidate de politicieni regionali și coordonate de către personalul Secretariatului General al ARE la Strasbourg și Bruxelles. Comisiile sunt structuri funcționale, evolutive și non-birocratice care se adaptează nevoilor diverse ale regiunilor membre. Comisiile se întrunesc de două ori pe an. Agenda preşedintelui CJ Dolj a fost una încărcată, printre întâlnirile programate a fost şi cea de la sediul NATO, unde a fost invitat la un prânz de lucru chiar de către Mircea Geoană, secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice. Relaţia de prietenie dintre Mircea Geoană şi Ion Prioteasa datează de foarte mult timp, din perioada în care Mircea Geoană a fost susţinut de organizaţia PSD Dolj, condusă în aceea vreme de Ion Prioteasa, pentru funcţia de senator. Ulterior, Ion Prioteasa a mers tot pe mâna lui Mircea Geoană în confruntarea acestuia cu Victor Ponta, pentru preşedinţia partidului. La Bruxelles, la sediul NATO, Mircea Geoană şi Ion Prioteasa nu au discutat nimic despre politica internă, dialogul, a fost axat în mod special pe provocările externe, despre evoluţiile geopolitice şi nu în ultimul rând, despre situaţia din China. Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a vorbit recent, într-un amplu interviu acordat publicaţiei Washington Examiner despre faptul că Europa şi Statele Unite ar trebui să privească cu îngrijorare capabilităţile militare dezvoltate în ultima perioadă de China.