80 de ani de la prima animaţie Tom şi Jerry

0
1250

Faimoasele personaje din desenele animate, create de către Bill Hanna şi Joe Barbera, Tom şi Jerry, ce aveau să egaleze succesul pe care l-au avut Mickey Mouse şi Porky Pig, împlinesc astăzi, 11 februarie 2020, 80 de ani, dar rămân extrem de populare la nivel global pentru violenţa plină de umor şi comedia neagră, elemente specifice pe care aceste desene animate le prezintă.

        „Puss gets the Boot” este primul episod Tom şi Jerry, lansat în anul 1940, iar ,,Blue Cat Blues” este ultimul episod, creat în 1956. Debutul seriei a avut un succes extraordinar, iar studioul a fost nominalizat la Oscar pentru cea mai bună animaţie scurtmetraj, dar ce puţini oameni ştiu este că prima oară, Bill Hanna şi Joe Barbera au numit motanul şi şoarecele Jasper şi Jinx şi ulterior au devenit Tom şi Jerry, iar timp de aproape două decenii ei au realizat peste 100 de episoade.

Povestea nemuritoare a lui Tom şi Jerry poate fi găsită în televiziunea pentru copii de peste tot, iar în cei 80 de ani de când au fost creaţi, motanul şi şoricelul au apărut sub toate formele, de la versiunea desenelor animate pentru copii, la film muzical în care cântau şi vorbeau, personajele fiind folosite şi în scop comercial, în domenii precum vânzarea de filme, cărţi şi jucării. Bill Hanna şi Joe Barbera au câştigat şapte Premii Oscar şi opt Premii Emmy, desenele lor fiind vizionate la nivel global de peste 300 de milioane de persoane şi traduse în peste 20 de limbi.