Mobilitatea personalului didactic, în plină desfăşurare

0
419

A fost definitivat calendarul mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, pentru anul şcolar 2019/2020. Multe dintre prevederi se referă la vârsta de pensionare şi la păstrarea, ca titulari, a profesorilor care solicită acest lucru . În Dolj, 41 de cadre didactice au fost validate de Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, pentru continuarea activităţii la catedră.

 Până pe 4 ianuarie, au fost constituite comisiile judeţene de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar. „Revizuirea deciziilor de numire, transfer sau repartizare pe post a personalului didactic titular, conform prevederilor din Metodologie, întocmirea , de către unităţile de învăţământ , a listelor cuprinzând cadrele didactice titulare, femei, care optează pentru menţinerea ca titular, până la împlinirea vârstei de 65 de ani, în baza Deciziei Curţii Constituţionale, nr. 387/2018, precum şi a listelor cuprinzând personalul didactic titular, care îndeplineşte condiţiile legale de pensionare, la data de 1 septembrie 2019, pebaza cererilor înregistrate la secretariatele unităţilor de învăţământ şi comunicate inspectoratului şcolar, pentru limită de vârstă sau , la cerere, pentru pensionare anticipată ori pensionare anticipată parţială, a avut termen data de 31 ianuarie”, a precizat prof.  Monica Leontina Sună, inspector general al învăţământului doljean. Practic este vorba , la femei, de păstarea postului, după 62 de ani, timp de trei ani, cu avizul unităţii de învăţământ, iar după 65 de ani, numai cu avizul Consiliului de Administraţie al ISJ Dolj. La modul general, au fost validate, de către C.A. al ISJ Dolj, 41 de cereri pentru păstrare a posturilor, după limita de pensionare.

Astăzi şi mâine se soluţionează contestaţiile

Până pe 15 februarie trebuie elaborată oferta fiecărei şcoli şi stabilirea disciplinelor opţionale pentru anul şcolar următor, iar pe 8 februarie a fost termenul limită de comunicare, la ISJ, a acordului de transfer a personalului didactic, pentru întregirea normei de predare – învăţare – evaluare. , pe 12 februarie  fiind finalizarea listei cu profesorii care solicită transferul, prin decizia C.A. al ISJ Dolj.   În perioada 7 – 11 februarie, au fost înregistrate contestaţiile la listele finale cuprinzând cadrele didactice care îndeplinesc  condiţiile de pensionare şi au solicitate menţinerea în activitate, ca titular, în anul şcolar 2019 – 2020, soluţionare acestora fiind stabilită, conform legislaţiei, pe 12 şi 13 februarie, de către C.A. al ISJ Dolj.