Braconaj piscicol, la Cârna, în perioada de prohibiţie

0
843

Echipaje ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj, din structura Segarcea, aflate în timpul unei misiuni pe linia prevenirii braconajului piscicol, au prins, în flagrant, doi tineri , de 24, respectiv 18 ani, care foloseau , la pescuit, unelte interzise. Aceştia , din comuna Cârna, pescuiau cu ajutorul unei bărci pneumatice şi al  unei plase monofilament, cu lungimea de 1.000 m, într-un bazin piscicol din localitate. În ambarcaţiune, a fost găsită o cantitate de 45 kg de peşte. “Persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă monofilament şi pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale în perioada de prohibiţie, care au fost înaintate structurilor abilitate, pentru continuarea cercetărilor”, a precizat lt.col.  Ionuţ Ţapu, purtător de cuvânt al IJJ Dolj.