Marile Puteri au convenit, la Munchen, o încetare a ostilităţilor în Siria

0
287

În urmă cu puţin timp, la Munchen, Marile Puteri au ajuns la un acord privind încetarea ostilităţilor în Siria, informează Retures. Măsura ar fi menită să înceapă într-o săptămână şi să permită un acces rapid al echipelor umanitare în oraşele afectate de bombardamente. Cu toate acestea nu este clară obţinerea încetării definitive a bombardamentelor ruseşti. În urma unei şedinţe maraton de negocieri dintre SUA, Rusia şi alte 12 state puternice ale lumii s-a reafirmat necesitatea trecerii la o tranziţie politică în Siria atunci când situaţia de pe teren o va permite. Secretarul de stat american, John Kerry a afirmat că întâlnirea de la Munchen a produs înţelegere doar pe hârtie. „Ceea ce trebuie să vedem în următoarele zile sunt acţiuni concrete pe teren, în acest domeniu” a afirmat Kerry adăugând că, fără o tranziţie politică nu este posibilă pacea în Siria. Serghei Lavrov a precizat că „atacurile aeriene ruseşti din Siria nu se vor opri, încetarea ostilităţilor urmând să nu se aplice Statului Islamic şi formaţiunii al Nusrah care este afiliată Al Qaeda. Forţele noastre aeriene vor continua să lovească aceste organizaţii.”