Cocoțată pe un deal, cu priveliște directă spre Dunăre, comuna Cetate a avut dintotdeauna un farmec aparte pe care nu se poate să nu-l remarci după ce străbați localitatea de la un capăt la altul. Nu degeaba poetul Mircea Dinescu s-a stabilit, cu mulți ani în urmă, aici, într-o comună din Dolj, iar de atunci nu a mai plecat din conacul de pe malul fluviului. Primarul din Cetate, Marin Duță, și-a propus acum să scoată și mai bine în evidență locurile frumoase, de-a dreptul pitorești, cu care natura a înzestrat localitatea sa. Lacul pe care se afla odinioară crescătoria de rațe a comunei va fi curățat, iar pe luciul său vor fi amenajate mai multe pontoane. Pe mal, vor fi ridicate foișoare din lemn și un muzeu al pescarului ce va aduce și mai mult din atmosfera peisajului natural pe care-l oferă marele fluviu.
Ne aflăm la Cetate, unde câțiva pescari încearcă să prindă pește în apele reci ca gheața ale Dunării. Spectacolul pe care fluviul îl oferă în această perioadă a anului este unul deosebit. Culoarea de plumb a cerului se îmbină cu luciul apei, iar locul de întâlnire este marcat de valuri de aburi ce se ridică greoi către cer. „Dunărea fierbe” este expresia pe care o folosesc localnicii când încearcă să îți descrie fenomenul. Nu este nici țipenie, nu trece nici un vas și nu zboară nici o pasăre. Apele nu sunt înghețate, dar o umezeală pătrunzătoare plutește în aer de cum te apropii de fluviu. Malurile sunt îmbrăcate într-o zăpadă mică, dar intactă și strălucitoare ca metalul în razele timide ale soarelui de februarie. „Peisajul oferă un spectacol deosebit în această perioadă. Dunărea fierbe din cauza faptului că apa este mai caldă decât temperatura aerului de la suprafață. Și atunci se produc acești aburi pe care îi putem admira în lunile de iarnă, foarte reci, de pe Dunăre. Sunt dimineți în care fluviul este practic acoperit de aceste coloane groase de aburi și îți dă impresia că Dunărea fierbe”, spune, cu însuflețire, primarul localității, Marin Duță.
350 de nuci, plantați pe dealuri
Anul trecut, cu ajutorul unui proiect depus pe GAL Calafat, Primăria Cetate a reușit să amenajeze complet zona de sud a comunei. Primarul Marin Duță spune că s-au captat pâraiele care erau împrăștiate peste tot pe dealuri. „S-au făcut albii din beton pentru aceste ape care curgeau necontrolat pe dealurile de la marginea comunei înspre partea de sud. S-a amenajat și un bazin de colectare a apei și totul arată mult mai bine și ne oferă nouă o siguranță în privința terenului, deși noi nu am avut aici probleme cu alunecările. A fost un proiect bun pe care l-am făcut anul trecut și de care suntem mulțumiți”, este de părere primarul Marin Duță. În plus, tot pe aceste terenuri, unele care nu puteau fi folosite pentru agricultură, au fost plantați 350 de nuci și 100 de salcii.
La Rățărie, primul lac de agrement
Pentru 2015, primarul Marin Duță are un proiect și mai frumos. Este vorba despre balta Rățărie, acolo unde odată se afla crescătoria de rațe a comunei, care este în curs de amenajare ca lac de agrement pentru pescuit. ”Când vom termina această lucrare, lacul va fi foarte frumos. Acolo vom amenaja câteva pontoane și foișoare pe mal, iar zona se va schimba mult. Avem în proiect și un muzeu al pescarului, care va fi tot pe malul lacului, pentru că vrem să redăm toată atmosfera aceasta frumoasă a Dunării și a locurilor care ne înconjoară”, descrie primarul detaliile proiectului. Lacul are un luciu de 8.000 de metri pătrați și, cu siguranță, va deveni un alt loc de atracție, după plaja de pe malul Dunării, foarte animat pe timp de vară. Primăria Cetate și-a propus ca să depună un proiect și pentru asfaltarea străzilor din comună, între acestea aflându-se și drumurile care duc la aceste lacuri.
Lucrările de canalizare vor fi reluate din primăvară
Localitatea Cetate se dezvoltă și din punct de vedere al infrastructurii.Un alt mare proiect care se află acum în derulare este introducerea rețelei de canalizare. Primarul Marin Duță spune că sistemul a fost realizat pe jumătate și că sunt șanse să se continue în acest an. „Banii pentru continuarea lucrărilor la canalizare, pe fosta OUG 7, ne-au fost alocați târziu, în toamnă când nu se mai putea lucra. De cum va veni primăvara, muncitorii se vor întoarce la lucru și vor continua de unde au rămas”, a precizat primarul localității Cetate. Alimentarea cu apă nu este o problemă, există în comună și sunt racordați aproape toți localnicii. Tot pe partea de infrastructură, Primăria Cetate și-a propus să asfalteze o distanță de 7 kilometri de drumuri în interiorul comunei, banii urmând să vină de la bugetul de stat.
RADU ILICEANU şi LAURA MOȚÎRLICHE