Ieri, 11 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Craiova au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, ambele în municipiul Craiova. Activitățile au avut loc în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj. Suspectul a fost reţinut, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în cursul acestei zile, , în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Un bărbat de 34 de ani, din municipiul Craiova, este bănuit că, în perioada august-septembrie 2023, ar fi amenințat cu acte de violență un tânăr de 30 de ani, tot din localitate , în scopul recuperării sumei de 12.500 de euro pe care acesta din urmă o împrumutase. “Bărbatul de 34 de ani a fost condus la audieri, iar, în urma probatoriului administrat, a fost dispusă reţinerea acestuia, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj(trei acte materiale), fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .