FC Botoşani – “U” Craiova, în optimile Cupei României

0
526

În optimile de finală ale Cupei României, Universitatea Craiova va juca în deplasare cu FC Botoşani, conform tragerii la sorţi de astăzi. În campionat, cele două formaţii au terminat la egalitate, scor 0-0, tot în Moldova. Craiova a mai întâlnit Botoşaniul în Cupa României în 2018, când Ştiinţa a şi câştigat trofeul. Atunci, în semifinale, alb-albaştrii s-au impus cu 5-1 pe teren propriu şi au pierdut cu 2-1 în deplasare.

Celelalte meciuri din optimi: „U” Cluj – UTA Arad, Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Gaz Metan Mediaş, Dunărea Călăraşi – Turris Turnu Măgurele, ASU Poli Timişoara – Astra Giurgiu, Petrolul Ploieşti – Poli Iaşi, Farul Constanţa – Chindia Târgovişte, Dinamo – FCSB.