Craiova, chin şi jale cu Sepsi…

0
1039

Vremea parcă a încercat să împiedice reprezentaţia hidoasă a alb-albaştrilor, prima pe 2021. Numai când era Piţurcă antrenor am asistat la astfel de evoluţii lipsite de consistenţă, de coerenţă, la astfel de puneri în scenă jalnice, fără imaginaţie, fără substanţă. Craiova a jucat la fel de prost ca şi în tur cu Sepsi, numai că nu a mai avut noroc cu carul să dea un gol pe final, din ofsaid, ca în vară. Un pic de şansă a avut totuşi pentru a obţine acest punct, mai ales că Mamut putea fi eliminat din start, când i-a sfârtecat gheata lui Niczuly. De fapt, rezultatul (în contextul jocului oribil) şi dăruirea jucătorilor (pe suprafaţa de joc dificilă) sunt singurele părţi pozitive ale meciului. După o asemenea evoluţie, subiectul “titlu” ar trebui să devină tabu. E ca şi cum ai vorbi de vacanţe în Maldive în timp ce aştepţi ajutorul social de la stat. În acest sezon va fi greu de obţinut locul 3, ţinând cont că Sepsi s-a dovedit superioară în ambele meciuri directe cu Universitatea, chiar şi când s-a prezentat fără antrenor, cum a fost cazul acum.

După acest 0-0 cu Sepsi, Craiova a adunat mai mult de 7 reprize fără gol marcat, peste 5 ore şi jumătate de joc fără concretizare, fără bucuria unei reuşite. Mai rău, cu Sepsi, alb-albaştrii nu au produs fotbal, nu au avut ocazii, au arătat penibil, pentru un meci pe teren propriu şi pentru pretenţiile etalate. O singură şansă de a marca, după mai mult de o oră de joc, un singur şut pe poartă, cu nişte cornere obţinute abia pe final, bilanţ jenant pentru o echipă care pretinde că vrea să câştige campionatul.

Prima repriză a fost un fel de meci de rugby în care echipele refuză “să joace la mână” şi se limitează să trimită mingi spre terenul de ţintă advers. Un fel de “focul la ei”. Craiova şi Sepsi s-au ferit de construcţie pe stratul de omăt care se rămăsese între careuri, bubuind mingea colorată de parcă îi frigea. Unica ocazie au avut-o oaspeţii, prin Fofana, înainte de pauză, dar Nistor a degajat inspirat. De altfel, “Ceapă” a etalat un joc mai consistent pe apărare, ca, de altfel, mulţi dintre colegii săi. Şi la reluare, tot Sepsi a controlat mingea mai eficient şi a fost mai periculoasă. Craiova a dat târcoale careului advers abia după o oră de la start. Centrările lui Ivan au adus o lovitură liberă şi o situaţie de care puteau profita 3 coechipieri, dar ambele ocazii au fost risipite de Cicâldău. Probabil că nu mulţi suporteri înghiţeau această poveste, acest obiectiv afişat, al titlului, ţinând cont de nivelul modest al jucătorilor, dar problema e că juveţii s-au prezentat ca o echipă de play-out. Numai determinarea şi dorinţa i-au ajutat să scoată o remiză, contra unei echipe care are buget de 3 ori mai mic. De altfel, cu o astfel de exprimare, juveţilor nu le va fi uşor să încheie  perioada fără gol marcat, cum nu le va fi uşor să obţină nici intrarea în play-off.

Universitatea Craiova – Sepsi OSK 0-0

Universitatea Craiova: Pigliacelli 5 – Vlădoiu 5, Bălaşa 5, M. Constantin 5, Bancu 5 – Nistor 4, Screciu 4, Cicâldău 4 (84 Mateiu) – Bărbuţ 4 (46 A. Ivan 5), Mamut 4, Ofosu 4 (84 Baiaram). Antrenor Corneliu Papură.

Sepsi: Niczuly – Csiszer, Bouhenna, Mitrea, Ştefan – Aganovici, Vaşvari (90 Deligiannidis), Fofana, Achahbar (46 Nouvier) – L. Fulop (59 Bajrovic, 86 Kovacs), Petrila (46 Golofca). Antrenor Leo Grozavu.

Cartonaşe roşii: Screciu 81 / Fofana 90.

Arbitri: Istvan Kovacs  6 – Ovidiu Artene, Mihai Marica – Horia Mladinovici.