SCM Craiova, spulBeraBerată în Cupa EHF!

0
392

Prestaţie jenantă pentru SCM Craiova, la Irun, în runda a doua a grupelor competiţiei pe care a câştigat-o anul trecut. Fetele lui Bogdan Burcea au fost doar turiste în Ţara Bascilor, de unde s-au întors cu poarta şi cu buzele umflate, fiind surclasate cu 32-21 (18-10) de Super Amara Bera Bera. Chiar dacă numele adversarei seamănă cu o reclamă la pufuleţi ori suc de grapefruit, echipa din San Sebastian a dat o lecţie dură deţinătoarei trofeului. Bera Bera este liderul primei ligi din Spania, dar nu a impresionat, ci pur şi simplu a cules cu abnegaţie cea a risipit Craiova. Poate că absenţele importante (Zamfir, Ţicu, Stanciu, Costa) şi programul încărcat şi-au pus amprenta pe jocul campioanei EHF, dar vorbim de aceeaşi echipă care primea numai 12 goluri de la Nykobing, iar de această dată a uitat să se apere, iar în atac a făcut erori puerile. Ibericele au speculat pe contraatac şi pe repunerea rapidă a mingii, pe atacul în faza a doua, replierea lentă a fetelor lui Burcea, care a mizat pe jucătoare experimentate, dar greoaie, precum Trifunovic, Fachinello sau Şelaru. Nici poarta nu a mai fost ferecată de Dzhukeva, substituită apoi de Curmenţ. După ce au condus cu 6-3 în prima repriză, fetele noastre au uitat parcă de ce se află pe teren şi au avut 11 minute în care nu au marcat, oferind mingi utile adversarelor. Repriza a doua s-a jucat doar pentru a se prelungi chinul echipei din Bănie, incapabilă de reacţie.

Au evoluat pentru SCM Craiova: Dzhukeva, Curmenţ (portari), Vizitiu 7 goluri, Trifunovic 3, Seric 3, Ianăşi 3, Gjorchevska 2, Tătar 2, Nikolic 1, Fachinello, Şelaru, Tănăsie.

Pentru echipa din Bănie este al doilea eşec dur în decurs de câteva zile, după înfrângerea de la Zalău, iar coşmarul poate continua, fiindcă marţi şi vineri vin în Bănie două echipe care au evoluat în Champions League: CSM Bucureşti şi Podravka Vegeta.