AFIR şi-a propus să atragă 1 miliard de euro fonduri europene, în 2019

0
351

Pragul minim de 1 miliard de euro pentru absorbţia fondurilor alocate prin PNDR în anul 2019 a fost stabilit la întâlnirea ministrului agriculturii, Petre Daea, cu oficialii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Ţinta de 1 miliard de euro va conduce la o rată de absorbţie de 53%. Ţinta de absorbţie a fost stabilită având în vedere previziunile de plată trimestriale de la nivelul Centrelor regionale ale AFIR, respectiv 554 milioane de euro pentru proiectele de investiţii, precum şi suma de aproximativ 498,5 milioane de euro pentru plăţile compensatorii.

În cadrul discuţiilor au fost analizate problemele întâmpinate în accesarea şi implementarea proiectelor de investiţii finanţate de către AFIR, stadiul implementării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 la finalul anului trecut, precum şi calendarul sesiunilor de primire a proiectelor din acest an. ( sursa : mediafax.ro)