Concert de Anul Nou, cu celebre polci, valsuri şi marşuri straussiene

0
692

Filarmonica afisCel mai mediatizat concert de muzică clasică din lume, dedicat uverturilor, valsurilor, polcilor şi marşurilor familiei Strauss – susţinut, în prima zi a anului, de Orchestra Filarmonicii din Viena – i-a inspirat şi pe muzicienii craioveni, astfel că, de ani buni, a devenit o tradiţie ca la Filarmonica „Oltenia” să aibă loc, fie la sfârşit de decembrie, fie la început de ianuarie, un concert extraordinar de Anul Nou.

Evenimentul se bucură de succes şi atrage mereu un mare număr de melomani, motiv pentru care şi în acest an se desfăşoară în două seri consecutive: vineri, 13, şi sâmbătă, 14 ianuarie, de la ora 19.00. Îşi dă concursul Orchestra Simfonică a instituţiei, condusă de dirijorul Peter Oschanitzky. Programul va fi, desigur, unul de sărbătoare: se vor cânta cele mai cunoscute uverturi, valsuri, polci şi marşuri straussiene.

Evenimentul, primul din anul muzical 2017, se desfăşoară în cadrul Stagiunii Prieteniei / „Friedship Season” (14 octombrie 2016 – 16 iunie 2017) şi este precedat astăzi, ora 18.00, în Trend Studio (lângă cinematograful „Modern”), de Întâlnirile AmiTea, la care, alături de dirijorul Peter Oschanitzky, va participa şi muzicologul Constantin Secară.

Filarmonica Peter OschanitzkyPeter Oschanitzky s-a născut la Timişoara, într-o familie de muzicieni: tatăl – compozitor şi dirijor, mama – coristă, iar fratele, pianist de jazz şi compozitor. A urmat cursurile secţiei de dirijat orchestră a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, pe care le-a absolvit în 1975, la clasa maestrului Constantin Bugeanu. În toamna aceluiaşi an, a fost numit dirijor al Operei Naţionale Timişoara. În 1983-1991 a fost dirijor al Filarmonicii „Banatul”, iar în 1991 a revenit în instituţia Operei, ca director artistic şi dirijor. În paralel, a devenit profesor la clasa de orchestră a Facultăţii de Muzică din Timişoara. Recunoscut pe plan internaţional, a preluat în 1993 funcţia de dirijor al Operei Naţionale din Osijek, Croaţia, pe care a deţinut-o până în anul 2010.

Pentru activitatea sa, a obţinut  Premiul ATM (1981), Premiul Pantheon din Pescara – Italia (1983), este Cetăţean de Onoare al oraşului Timişoara şi al judeţului Timiş. Se bucură, deopotrivă, de recunoaşterea Ministerului de Externe al României, iar anul 2006 i-a adus o confirmare şi de peste ocean – titlul de doctor în muzica al Universităţii Belford din S.U.A. Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de activitate artistică, i s-a acordat titlul de Membru de Onoare al Operei Naţionale Timişoara (2015). Repertoriul său, extrem de vast, parcurge un traseu care trece prin toate genurile muzicale, de la operă, operetă, balet, muzical, muzică simfonică, fie că vorbim de creaţia românească sau universală.

filarmonicaProgramul Concertului extraordinar de Anul Nou cuprinde creaţii de Johann Strauss-fiul – Uvertura operetei „Die Fledermaus” („Liliacul”), op. 362; Uvertura „Der Zigeunerbaron” („Voievodul ţiganilor”); Valsul „An der schonen blauen Donau” („Dunărea albastră”), op. 314; „Kaiser-Walzer” („Valsul imperial”), op. 437; Valsul „Wiener Blut” („Sânge vienez”), op. 354; Polca „Auf der Jagd” („La vânătoare”), op. 373; Polca „Unter Donner und Blitz” („Tunet şi fulger”), op. 324; „Annen” Polca, op. 117; „Tritsch-Tratsch” Polca, op. 214; „Ligourianer Seufzer” („Suspin liguric”), scherz-polka, op. 57; „Champagner-Polka” („Polca şampaniei”), scherzo muzical, op. 211; „Agyptischer” („Marş egiptean”), op. 335; Johann Strauss-fiul/Josef Strauss –  Pizzicato Polca; Josef Strauss – „Feuerfest” („Focuri de artificii”), polka française, op. 269. Biletele pentru concert au preţul unic de 50 lei.

În ianuarie, craiovenii mai sunt invitaţi de Filarmonica „Oltenia” la un concert simfonic, sub bagheta dirijorală a lui Mihnea Ignat, avându-l solist pe violonistul spaniol Vicente Huerta (20 ianuarie, ora 19.00), şi la un concert vocal-simfonic dedicat Zilei Internaţionale a Comemorării Victimelor Holocaustului, prezentat de Orchestra Simfonică şi Corala Academică, invitat special fiind Dova Cahan, scriitor şi regizor (27 ianuarie, ora 19.00).