Căutat pentru proxenetism în Italia, prins de poliţiştii craioveni

0
445

Un tânăr de 27 de ani, din Craiova, dat în urmărire internaţională de autorităţile italiene care îl suspectează de trafic de persoane şi proxenetism, a fost prins, ieri, în urma unei acţiuni a poliţiştilor craioveni. Acesta a fost prezentat Curţii de Apel Craiova pentru confirmarea mandatului, ulterior urmând să fie efectuate formalităţile necesare extrădării sale.

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, în colaborare cu poliţişti ai Secţiei 6 Poliţie Craiova, au organizat, ieri-dimineaţă, o acţiune în urma căreia au reuşit să-l prindă pe Cristian Cosmin Drăgan, de 27 de ani, din Craiova, dat în urmărire la nivel internaţional de autorităţile italiene, după cum au anunţat reprezentanţii IPJ Dolj. Conform solicitării transmise de autorităţile judiciare italiene, Drăgan este căutat pentru cercetări, fiind suspectat de comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism, fapte săvârşite pe teritoriul italian.

“Craioveanul a fost reţinut şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Dolj, urmând a fi prezentat magistraţilor Curţii de Apel Craiova, pentru confirmarea mandatului şi, ulterior, va fi predat autorităţilor italiene”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, comisar-şef Adrian Căpraru.

În plus, în cursul zilei de joi, a fost prins şi încarcerat Vasile Mişu, din Craiova, pe numele căruia Judecătoria Craiova emisese mandat de executare a pedepsei cu închisoare, după ce a fost condamnat definitiv la 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. Acesta era dat în urmărire la nivel naţional din luna noiembrie 2012, întrucât se sustrăgea executării pedepsei şi a fost introdus în CRAP Dolj. Tot joi, a ajuns în arestul IPJ Dolj şi Gheorghiţa Musi, de 23 de ani, din Craiova. Aceasta a fost condamnată printr-o hotărâre rămasă definitivă la 6 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.