O partidă fascinantă, aseară, la Trondheim, pentru primul loc în grupa a 2-a, s-a disputat aseară, între campioana mondială en-titre, Norvegia, şi Franţa. Confruntată cu obsesia norvegiană, Franţa s-a desprins în final (24-23) graţie plusului de inspiraţie, viteză, concentrare şi stăpânire de sine. Norvegiencele au plecat bine, şi după 5 minute conduceau cu 3-0, dar la pauză scorul a fost egal 12-12. Franţuzoaicele s-au apărat impecabil, grupat şi atent, obligând norvegiencele să piardă multe mingi. Portăriţa franceză Laura Glauser (10 din 32), Estelle Nze Minko (6/8), Orlane Kanor, Pauletta Foppa au contribuit la o victorie îndelung aşteptată. De partea cealaltă Katrina Lunde, Nora Morc, Camila Harrem şi Heinny Reistag au arătat calitate şi un registru tactic impresionant. Norvegiencele câştigaseră ultimele 3 întâlniri decisive (28-20) în semifinala Euro 2022, (29-22) în finala CM 2021 şi (22-20) în finala Euro 2020. În sferturile de finală Franţa va întâlni Cehia, iar Norvegia va întâlni Olanda. Un moment bizar al partidei: jocul s-a întrerupt circa 8 minute pentru nefuncţionarea tabelei electronice, într-un moment în care Franţa rula la turaţie maximă. S-au calificat pentru faza următoare: Suedia şi Muntenegru (grupa 1), Germania şi Danemarca (grupa 3), Olanda şi Cehia (grupa 4). Astăzi se mai dispută partidele Japonia – Serbia, Polonia – România şi Germania – Danemarca.