S-a încheiat proiectul transfrontalier al IPJ Dolj vizând combaterea contrabandei cu tutun

0
410

Ieri, la Craiova, s-a desfăşurat conferinţa de închidere a proiectului „Creşterea conştientizării agenţiilor de aplicare a legii implicate în lupta împotriva contrabandei şi contrafacerii de produse din tutun în România, Ungaria şi Bulgaria”. Iniţiat de IPJ Dolj, şi derulat pe o perioadă de şapte luni, proiectul i-a adunat, de mai multe ori, la aceeaşi masă, pe cei implicaţi în combaterea acestui fenomen în cele trei ţări, lucru ce pune bazele unei viitoare cooperări pe termen lung.

Comandantul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, comisar şef Constantin Nicolescu, a explicat că a considerat oportun să prezinte, pe scurt, concluziile acestui proiect şi că, poate cel mai mare câştig este faptul că s-au stabilit contacte şi că toţi cei implicaţi pot lua acum legătura unii cu alţii, chiar dacă problema nu ţine de contrabanda cu tutun. La fel de încântaţi de iniţiativă şi de schimburile de experienţă desfăşurate s-au declarat şi reprezentanţii Direcţiei Regionale de Poliţie Vidin şi Direcţiei Vamale Lom.

În cadrul Programului Hercule III – Pregătire împotriva fraudei, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a fost beneficiarul unei finanţări din partea OLAF pentru proiectul INTACT „Creşterea conştientizării agenţiilor de aplicare a legii implicate în lupta împotriva contrabandei şi contrafacerii de produse din tutun în România, Ungaria şi Bulgaria”. Valoarea totală a proiectului a fost de 83.312,88 euro, iar activităţile propuse s-au desfăşurat timp de şapte luni. În demersul întreprins pentru a face front comun împotriva contrabandei şi contrafacerii de produse din tutun cu celelalte instituţii de aplicare a legii cu atribuţii în domeniu, alături de IPJ Dolj s-au aflat, din România: IPJ Alba, IPJ Arad, IPJ Călăraşi, IPJ Olt,  Direcţia Regională Vamală Craiova; din Ungaria: Agenţia Naţională Vamală şi Fiscală, iar din Bulgaria: Direcţia Vamală Lom, Direcţia Regională de  Poliţie Vidin. Realizarea schimbului de experienţă şi bune practici s-a făcut cu sprijinul experţilor din cadrul Departamentului pentru Lupta Antifraudă, Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Economice – IGPR şi din cadrul companiilor de tutun British American Tobacoo Romania, Japan Tobacco International Romania, Philip Morris International şi Imperial Tobacoo Romania Limited Bulgaria and Romania. Obiectivele proiectului au fost creşterea  gradului de conştientizare în rândul agenţiilor de aplicare a legii din Romania, Ungaria si Bulgaria, cu atribuţii privind lupta împotriva contrabandei şi contrafacerii produselor de tutun şi îmbunătăţirea cunoştinţelor profesionale a specialiştilor de investigarea fraudelor şi funcţionarilor vamali din cele trei ţări cu privire la tehnicile şi metodele de investigaţie folosite în lupta împotriva contrabandei şi contrafacerii produselor de tutun. Rezultatele întâlnirilor şi seminariilor desfăşurate în cele şapte luni cât a durat proiectul au fost facilitatea unei cooperări transfrontaliere române-bulgare-maghiare între specialiştii de investigare a fraudelor, funcţionarii vamali şi reprezentanţii companiilor de tutun diseminarea, la nivelul statelor partenere, a celor mai bune practici privind prevenirea şi combaterea contrabandei şi contrafacerii de produse din tutun, dar şi realizarea broşurii „Aspecte de interes din domeniu contrabandei şi contrafacerii de ţigări în ţările partenere” care încearcă să ofere o imagine asupra evoluţiei fenomenului de trafic şi contrabandă cu ţigări înregistrat în România, Bulgaria şi Ungaria. „Dacă avem o problemă, acum ne putem suna direct, iar acesta este un câştig extraordinar, pentru că reprezintă premisele unei colaborări viitoare şi în alte domenii”, a concluzionat comisarul şef Constantin Nicolescu, comandantul IPJ Dolj.