Dolj: Șofer în arest pentru infracţiuni la regimul circulaţiei

0
354

Prin extinderea cercetărilor şi în baza probatoriului administrat într-o cauză penală privind comiterea mai multor infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, în cursul zilei de ieri, Marinel Calotă a fost reţinut de poliţiştii doljeni pentru 24 de ore şi introdus în arestul inspectoratului. Mai exact, bărbatul de 41 de ani, din Filiaşi, a fost depistat, în data de 6 august a.c., la ora 23.30, de o patrulă de siguranţă publică din Filiaşi în timp ce conducea un moped neînregistrat, fără a poseda permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule şi având o concentraţie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ieri, 10.12.2015, a fost eliberat buletinul de analiză toxicologică rezultând faptul că acesta avea o concentraţie de 2,20 mg/l alcool în sânge, fapt ce a fost de mare ajutor în întocmirea rechizitorului în vederea luării măsurii de reţinere.