Când MRU chiar are… dreptate

Fost ministru de Externe, apoi director SIE, apoi premier vremelnic, Mihai Răzvan Ungureanu e suficient de subtil şi mai ales atent când se expune întrebărilor unor jurnalişti care ştiu meserie. A dovedit-o şi la DC News, unde a spus câteva lucruri interesante, nu multe, reetalând un simţ al oportunităţii şi al orientării politice. Revenit în noul PNL cu micuţul său partid (Forţa Civică) cu tot, după ce nu supărase pe nimeni „de la dreapta” şi nu se înconjurase de uşi închise, presimte că „pomul lăudat” riscă să nu facă fructele aşteptate, prin repetarea greşelilor din perioada de guvernare şi valorificarea aceloraşi resurse umane. Observaţia de substanţă a lui MRU, fără a fi originală, cum şi recunoştea, este că votul pro-Iohannis nu a fost neapărat unul anti-Ponta sau anti-PSD, ci unul antisistem. Cu alte cuvinte, un vot care a amendat o clasă politică în integralitatea sa. Pentru asemenea afirmaţie, cum spuneam, MRU nu-şi asigură patentul, şi, punându-şi centura de siguranţă, o atribuie co-preşedinţilor PNL. Explicaţia este… de larg consum. Semn de subordonare disciplinată. Păstrând un echilibru al gestului şi o măsură a limbajului, de natură să-şi contamineze şi ne-simpatizanţii, MRU dovedeşte că ştie să se descurce în ringul politic, cunoaşte posibilitatea loviturilor sub centură, ce pot veni de unde se aşteaptă mai puţin. Printre rânduri se putea decripta ceea ce se ştia: alianţa pedelisto-liberală se coagulează anevoios, mârâituri se fac auzite în ambele blocuri politice şi prospeţime, dimensiune culturală, pragmatism nu vine de nicăieri. Ceea ce există nu prea crede în bibliotecă. Şi atunci de unde „împrospătarea” politică? Devălmăşia e cam mare şi deocamdată nu se pot bizui unii pe alţii. Dedesubturile prevalează asupra acordurilor de faţadă. Mihai Răzvan Ungureanu însuşi se poate bizui pe noii companioni cât te poţi bizui la jocul de cărţi pe Jolly Joker. Nu este exclus însă ca noul preşedinte, Klaus Iohannis, să-l utilizeze la valoarea sa de întrebuinţare reală. Refuzând didacticismul militant, MRU s-a limitat să fie doar constatativ şi cordial. Cei care aşteptau ceva mai mult se pot declara dezamăgiţi. Dar probabil, mai ales în politică, atunci când spui adevărul nu înseamnă neapărat că ai dreptate. O dezvoltare a votului antisistem ar fi fost deplin interesantă, fiindcă el anunţă un posibil Pademos în Spania, o posibilă Mişcare 5 Stele din Italia sau Syriza din Grecia, adică o radicalizare periculoasă, la care ceea ce avem acum pe scena politică este, cum se spune… parfum. Dacă, după 25 de ani de ceea ce numim democraţie, partidele noastre, de acum tradiţionale, sunt „obosite”, dar acceptăm că sunt şi nereformate, chiar avem o problemă. De democraţie.