Germania: SPD şi-a desemnat candidatul la funcţia de cancelar

0
292

La cinci zile după congresul CDU, care a desemnat-o pe Angela Merkel drept candidat la un al treilea mandat de cancelar, duminică, 9 decembrie, a fost rândul social-democraţilor să-şi nominalizeze, la Hanovra, în persoana lui Peer Steinbruck, candidatul pentru respectiva demnitate, la alegerile legislative care se vor derula la 23 septembrie 2013. Candidatura lui Peer Steinbruck a fost votată de 93,45% dintre delegaţi, un scor excelent, dar inferior celui obţinut de Angela Merkel (97,94%) şi celui obţinut de candidatul social-democrat Franck Walter Steinmeier (95%), în 2009. Cu toate acestea, deputul campaniei electorale pentru Peer Steinbruck a fost marcată de o viguroasă polemică în numeroase conferinţe. În prezenţa a doi foşti cancelari, Helmut Schmidt şi Gerhard Schroeder, Peer Steinbruck a consacrat integral lungul său discurs, de o oră şi 45 de minute, problemelor sociale. Fost ministru al Finanţelor în perioada 2005-2009, Peer Steinbruck a subliniat faptul că inegalităţile au câştigat teren. Aproape şapte milioane de persoane lucrează pentru salarii mai mici de 7,5 euro/oră, din care 1,3 milioane pentru mai puţin de 5 euro/oră. 400.000 de persoane „intermediare” câştigă cu 40% mai puţin decât angajaţi similari, cu contract de muncă normal. Pronunţându-se pentru un salariu minim legal de 8,5 euro/oră, pentru egalizarea salariilor între CDD şi CDI, candidatul social-democrat vrea să amelioreze formarea tinerilor, infrastructura şi descentralizarea localităţilor. A promis un plan de acţiune naţională pentru crearea de locuinţe şi dezvoltare urbană. Criticând-o pe Angela Merkel pentru că a izolat Germania în Europa, Peer Steinbruck s-a angajat să întreţină bune relaţii cu alte ţări europene, fără a intra în detalii. El n-a pronunţat fraza, prevăzută în textul iniţial, asupra prieteniei între Franţa şi Germania. Reproşând CDU, principalul partid de guvernare, că n-are în program decât realegerea Angelei Merkel, Steinbruck a cerut o schimbare completă şi o guvernare pentru coaliţia SPD-Verzi. El a reamintit, de asemenea, că nu este disponibil pentru o mare coaliţie CDU-SPD. Dar, fiindcă el crede în sondaje, acest lucru este foarte probabil. Numai că, în acest caz, Peer Steinbruck a spus că nu este disponibil pentru a deveni vicecancelar şi un alt lider SPD ar trebui să-şi asume rolul. Şi probabil este vorba de Franck Walter Steinmeier, în prezent preşedinte al grupului parlamentar social-democrat din Bundestag.