Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova – investiție în cercetarea doctorală medicală

0
20

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, anunță lansarea proiectului „Consolidarea programelor doctorale pentru creșterea performanței educaționale și a competențelor profesionale în medicină, medicină dentară și farmacie (DOCMED)”. Proiectul este finanțat prin Programul Sănătate 2021-2027, Apelul de proiecte „Sprijin pentru asigurarea de competențe profesionale și competențe transversale prin consolidarea educației doctorale și a capacității instituționale în medicină și farmacie”.
DOCMED+ are ca scop creșterea și consolidarea calității sistemului de educație superioară medicală și de formare profesională pentru piața muncii din România, prin dezvoltarea programelor doctorale și prin activități de mentorat științific care conectează tinerii cercetători cu experți consacrați din domeniul sănătății. Prin investiții în oameni, infrastructură și colaborare interdisciplinară, proiectul își propune să formeze o nouă generație de cercetători medicali, capabili să aducă inovația mai aproape de practica medicală. Proiectul se va derula pe o perioadă de 48 de luni, între 1 septembrie 2025 – 31 august 2029, având o valoare totală de 29.748.858,10 lei, din care 24.031.127,57 lei reprezintă cofinanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene. DOCMED+ se adresează unui număr de 175 de doctoranzi, cu finanțare de la bugetul de stat (cu bursă sau fără bursă), din domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, 75 de cadre didactice, mentori și profesioniști medicali implicați în formarea și coordonarea activităților doctorale. Va fi susținută publicarea a peste 60 de articole științifice în reviste de specialitate, se vor putea finanța cel puțin 120 de mobilități pentru participarea la conferințe naționale și internaționale și se vor putea achiziționa 48 de echipamente de cercetare și software specializat pentru activitatea doctorală și postdoctorală. Prof. univ. dr. Petra Șurlin, manager de proiect, a precizat: „DOCMED+ este un pas important către o cultură a performanței în cercetarea medicală. Este un proiect despre formare, mentorat și impact, despre tinerii cercetători care vor construi viitorul medicinei românești.” Prof. univ. dr. Dan Gheonea, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova: „Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova investește constant în oameni, în idei și în cercetare. Proiectul DOCMED+ este expresia concretă a obiectivului nostru de a formarea noi generații de cercetători medicali, capabili să transforme știința în soluții pentru sănătatea comunității. Credem în puterea mentoratului, în valoarea colaborării și în viitorul medicinei bazate pe cunoaștere și inovație.” Parteneriatul cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova consolidează legătura dintre mediul universitar și cel clinic, transformând cercetarea științifică într-un instrument direct de îmbunătățire a practicii medicale și a sănătății publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *