Premiile Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra 2020

0
560

Câştigătorii premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2020, cea mai înaltă onoare a Europei în domeniul patrimoniului, au fost sărbătoriți în după-amiaza, zilei de 10 noiembrie, în cadrul unei reuniuni virtuale care a conectat iubitori de patrimoniu, profesioniști, voluntari și susținători din întreaga Europă și din lume.Premiul Publicului a mers către proiectul de educație, formare și sensibilizare „Ambulanța pentru Monumente” (România), care a contribuit la salvarea a sute de clădiri monument istoric din România, prin intermediul unei largi rețele active de organizații de patrimoniu.

Ambulanța pentru Monumente a obținut cele mai multe voturi exprimate prin intermediul unui sondaj online la care au participat peste 12.000 de cetățeni din întreaga Europă.

Ca urmare a măsurilor de siguranță împotriva răspândirii COVID-19, ceremonia de decernare a Premiilor Europene pentru Patrimoniu s-a desfășurat pentru prima dată integral în mediul online. Au participat virtual Comisariul European pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, Mariya Gabriel și Președintele Executiv al Europa Nostra, Hermann Parzinger. Pe parcursul ceremoniei online, reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Europa Nostra au anunțat cu mândrie câștigătorul Premilului Publicului și cei trei laureați ai Marilor Premii, selectați din cele 21 de inițiative (din 15 țări europene) câștigătoare de anul acesta.

Eugen și Veronica Vaida, arhitecți în cadrul Asociației Monumentum, dezvoltatorii proiectului, au notat: „Implicarea comunității în prezervarea patrimoniului, formarea practică a tinerilor specialiști, recuperarea tehnicilor traditionale si a resurselor materiale locale și concentrarea pe o abordare responsabila a mediului înconjurător sunt caracteristici esențiale pentru succesul abordării noastre de salvgardare a patrimoniului. Premiul contribuie la promovarea misiunii noastre și ne întărește gândurile de extindere a proiectului în alte țări europene care se confruntă cu abandonul monumentelor.”

Laureații Marilor Premii din anul 2020 sunt:

  1. restaurarea exemplară a bazilici „Santa Maria di Collemaggio”, L’Aquila (Italia), grav avariată de cutremurul devastator din anul 2009;
  2. remarcabilul proiect „Rețeaua Tramaontana III” (Franța, Italia, Polonia, Portugalia, Spania), dedicat cercetării patrimoniului tangibil și intangibil din regiunile montane ale Europei și
  3. marea expoziție „Auschwitz. Nici demult. Nici departe” (Polonia, Spania), ce a marcat aniversarea a 75 de ani de la eliberarea celui mai mare lagăr nazist de concentrare. 

    Câștigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2020 reprezintă ceea ce Europa susține: creativitate, reziliență, inovare, solidaritate, talent și dedicare. Acest lucru mă face mândră atât în calitate de Comisar Europeant, cât și ca cetățean European. Mulțumesc din suflet fiecăruia pentru că ați demonstrat din nou că patrimoniul cultural comun al Europei nu face parte doar din trecutul nostru, ci este și un bun de preț pentru abordarea provocărilor cotidiene și pentru a ne asigura tuturor un viitor mai bun. În munca lor (n.n. a laureaților) este ilustrat potențialul imens al patrimoniului cultural de a susține redresarea socio-economică a Europei în urma pandemiei,” a spus Mariya Gabriel, Comisar European pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret.

    Onorarea laureaților Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra de anul acesta prin intermediul unei ceremonii desfășurate integral în mediul digital a fost o experiență excepțională ce ne-a lărgit orizonturile. A demonstrat că excelența, angajamentul și perseveranța din lumea patrimoniului nu cunosc limite. Acest lucru este exact ceea ce întruchipează cele 21 de initiative premiate: acestea sunt povești despre aptitudini excepționale, muncă în echipă, dăruire neobosită și acțiune îndrăzneață. În numele Europa Nostra, doresc să urez un călduros bun venit tuturor acestor initiative în rețeaua de excelență pan-europeană în domeniul patrimoniului, rețea ce strânge la un loc cele mai captivante și remarcabile proiecte de patrimoniu de pe continent și care este în continuă creștere. Sper ca în vremurile de restriște în care trăim, acești eroi ai patrimoniului să inspire pe muți alții, din Europa și din lumea întreagă, prin puterea convingătoare a exemplului lor pozitiv”, a declarant Hermann Parzinger, Președinte Executiv al Europa Nostra.

    Premiile Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra au fost lansate de Comisia Europeană în anul 2002 fiind încă de atunci gestionate de Europa Nostra – Vocea europeană a Societății Civile dedicată Patrimoniului Cultural. Premiile beneficiază de sprijinul programului Europa Creativă al Uniunii Europene.

    Câștigătorii Premiilor Speciale ILUCIDARE au fost selectați de partenerii ILUCIDARE din candidaturile depuse  pentru Premiile Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra 2020. ILUCIDARE este un proiect finanțat prin programul Orizont 2020 ce are ca scop formarea unei rețele internaționale de promovare a patrimoniului cultural ca resursă pentru inovare și relații intrenaționale.

    Ceremonia online de decernare a Premiilor Europene pentru Patrimoniu a fost desăvârșită de excepționalele reprezentații muzicale pregătite de partenerii noștri, Orchestra de Tineret a Uniunii Europene, Le Dimore Del Quartetto (Italia) și unul dintre câștigătorii de anul trecut, Centrul European Muzical din Bougival (Franța).

    Proiectul „Ambulanța pentru monumente” a fost lansat în 2016 pentru a contribui la salvgardarea a sute de monumente istorice printr-o rețea de organizații active în domeniul patrimoniului. Intervențiile sunt efectuate pe bază de voluntariat de către specialiști și studenți, cu ajutorul meșterilor calificați și cu sprijinul comunităților și al autorităților locale. În centrul proiectului din fiecare regiune se află un kit de intervenție și o autoutilitară dotată cu unelte, echipamente și materiale de construcție.

    Intervențiile sunt desfășurate de către Asociația MONUMENTUM (titularul și dezvoltatorul proiectului), Asociația pentru Patrimoniu Activ – PACTAsociația „Vernacular” și Asociația „Arhaic”. Rețeaua este în continuă creștere, cu un număr de intervenții planificat pentru 2020 printr-un număr de alte patru organizații: Asociația „Actum”Asociația „Inima Olteniei”, Asociația „Atelierul de Patrimoniu” și Asociația „Rost”. Proiectul beneficiază de sprijinul Alteței Sale Regale, Prințul de Wales, și al asociației The Anglo-Romanian Trust for Traditional Architecture.

    Marea majoritate a activităților constau în înlocuirea învelitorilor degradate, asigurarea zidurilor împotriva prăbușirii, refuncționalizarea drenajelor de apă și stabilizarea picturilor murale. Începând cu 2016, au fost derulate o serie de intervenții la clădiri, precum: biserici, mori de apă, conace, stații CFR, ruine de fortificații ș.a.m.d.

    Un element important al proiectului este concentrarea acestuia în jurul deciziilor locale și al proprietății patrimoniului. „Ambulanța pentru monumente” operează ca o inițiativă umbrelă, în cadrul căreia fiecare organizație lucrează sub forma unei francize, păstrându-și independența deciziilor luate la firul ierbii. Comunitățile lucrează împreună cu voluntarii, oferindu-le masă și găzduindu-i în casele lor.

    S-a realizat un parteneriat public-privat prin care autoritățile locale și regionale acoperă o mare parte din costurile materialelor, iar companiile private și donatorii privați acoperă costul suplimentar al materialelor, al echipamentelor și al uneltelor necesare. Sute de primari, preoți, consilieri locali și alți reprezentanți ai comunităților locale și-au unit forțele cu voluntarii, pentru a frâna distrugerea propriului patrimoniu. În acest mod, comunitatea locală a devenit mai conștientă de importanța și valoarea propriei identități culturale și a fost încurajată responsabilitatea privind supravegherea patrimoniului.

    Inițiativa a presupus instruirea unor profesioniști și meșteri tineri la un nivel local, asigurând în acest fel clădirilor o mentenanță sustenabilă, atingând o problemă care nu apare doar în România, ci și într-o serie de alte țări europene.