Potrivit IPJ Dolj, ieri după-amiază, în jurul orei 16.00, polițiștii Secţiei 7 Poliţie Rurală Pleniţa au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor de braconaj cinegetic, în cadrul căreia i-au depistat pe August N., de 58 de ani şi Sebastian N., de 22 de ani, ambii din localitate, care braconau cu doi câini (rasa ogar şi metis de ogar), vânat pe Fondul de vânătoare 77 Traian, aparținând unei asociații sportive din Unirea. Cei doi câini au fost predaţi paznicilor de vânătoare aparţinând asociației sportive. Pe numele celor doi doljeni polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracțiunii de braconaj.