Un bărbat de 49 de ani, din comuna Seaca de Pădure, a fost transportat cu elicopterul SMURD, ieri după-amiază, în stare gravă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, după ce s-a tăiat cu flexul în zona abdominală. Potrivit reprezentanţilor ISU Dolj, Constantin Şulea s-a tăiat accidental cu flexul, în timp ce lucra în gospodărie, la faţa locului fiind solicitată o ambulanţă. Întrucât starea sa necesita transport rapid la spital, unde să poată primi îngrijiri de specialitate, medicii de pe ambulanţă au cerut să vină elicopterul SMURD pentru preluarea pacientului. Rănitul a fost stabilizat şi adus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a rămas internat sub supraveghere medicală.
„Zborul s-a desfăşurat fără nici un fel de probleme, pacientul fiind preluat şi adus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. A fost predat stabil hemodinamic şi a rămas internat în unitatea medicală”, ne-a declarat mr. Florin Cocoşilă, ofiţer de presă al ISU Dolj.