Prima seară de film în primul mall cultural din Craiova

1
389

Cu o invitaţie la film, aşa şi-au propus autorităţile să inaugureze fostul Romexpo de Romaneşti, actualul Mall cultural al Craiovei. Deşi au existat şi unele mici imperfecţiuni tehnice, lungmetrajele care au rulat în aceste zile i-au convins pe craioveni să se vină în sală şi pentru a doua oară. Aşa cum era de aşteptat, filmele „Love building”, „Poziţia copilului” şi „După dealuri” au fost şi laureatele publicului din Bănie. 

Pe strada care duce spre mall există cel mai proaspăt asfalt din oraş. S-a turnat special pentru acest moment, e neted ca-n palmă, dar tot întâmpini dificultăţi. Vinovată e lumina, cam difuză, care te obligă să reduci viteza şi să fii mai atent. Imediat te fură peisajul. Sunt case mai mari şi mai mici, case cu turnuleţe, cu câini care îşi fac datoria către stăpâni şi te latră. Dar noroc că povestea asta este scurtă, strada nu se întinde prea mult şi ajungi. Mall-ul ni se deschide acum în faţă. Dincolo de imensitatea clădirii, cel mai frumos detaliu este cupola. Aşa luminată cum este, seamănă cu o farfurie zburătoare care vrea să se ridice. Admirând-o, am şi ajuns în parcare. E baie de lumină aici şi nici o maşină, cu excepţia poliţiei care asigură paza. Oare să nu fi ajuns nici măcar producătorii?

Începutul a fost mai timid

Prin uşile din sticlă se văd scaunele înşirate şi oameni care vorbesc. De afară par puţini, iar când intrăm ne dăm seama că, într-adevăr, sunt foarte puţini. Vreo câteva minute şi evenimentul începe, deci craiovenii ar fi trebuit să se grăbească. Pentru seara aceasta de deschidere, s-a ales filmul „Love building”, o premieră pentru care actorii Dragoş Bucur, Dorin Boguţă şi Alexandru Papadopol au şi venit la Craiova. Ei sunt deja în sală, au locuri lângă aparatul de proiectat şi discută. Se amuză şi, din când în când, mai aruncă priviri spre scaune. Mult timp, ele rămân goale încât sala de spectacol, aranjată sub iluminatorul central, arată cam pustie. Minutele trec şi exact când ar trebui să înceapă filmul, oamenii încep să vină.

Sala a pus câteva probleme organizatorilor

Câteva rânduri sunt ocupate de vecinii mall-ului, nişte tineri cu glugă şi domnişoare care împrăştie în jurul lor un parfum de seminţe prăjite. Probează mai multe scaune până să-şi găsească locul şi nici atunci nu-i bine. Dar, încet-încet, sala se umple şi ei redevin minoritari. Locul, oarecum neconvenţional, care nu aduce deloc cu obişnuitele săli de cinema de la „Patria” sau „Modern”, nu le oferă de la început oamenilor sentimentul de relaxare pe care şi l-ar dori. Fiind nou-nouţă, clădirea este plăcută, dar le induce o uşoară stare de disconfort. Cu câteva cuvinte din partea celor trei actori, filmul începe să ruleze şi senzaţia dispare. Dar apare încă un mic ghinion. Din cauza acusticii proaste a sălii, dialogurile nu pot fi urmărite. Organizatorii îşi cer scuze şi recomandă publicului să se folosească de subtitrarea în limba engleză. A treia zi, din cauza soarelui care se filtrează prin cupola-iluminator, filmele nu mai pot fi difuzate şi sunt amânate.

„Poziţia copilului” a amuţit publicul

Dincolo de micile inconveniente, publicul craiovean a primit însă foarte bine filmul „Love building”, savurând îndeosebi replicile desprinse din limbajul comun. Ideea unei tabere în care 14 cupluri încearcă să îşi salveze relaţii, ghidaţi de trei instructori care şi ei au, la rândul lor, probleme sentimentale, poate şi mai profunde, a captivat şi a plăcut. La conferinţa de presă de dinaintea difuzării, actorii Dragoş Bucur şi Dorian Boguţă au anticipat că filmul va încânta spectatorii, fiind viu şi amuzant. „E un film care are viaţă, este o comedie şi e bine. Nu spun că e rău să faci drame, chestii serioase, dar cred că spectatorul vrea să vadă şi alt gen de filme. Vii, îl vezi şi cred că pleci cu o stare de bine. Este vorba despre mai multe cupluri care au probleme şi vin să se trateze la nişte psihologi. Mulţi care se uită la film se recunosc într-unul din cupluri. După ce vezi filmul, îţi pui nişte mici întrebări”, a spus actorul Dragoş Bucur. Sâmbătă seara a rulat lungmetrajul „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, câştigătorul trofeului Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, în acest an, film care i-a mai ţinut în scaune pe spectatori câteva minute după final.

1 COMENTARIU

Comments are closed.